Lonely

Atunci cand iti ramai mic propriilor tale haine si chiar si pielii de pe tine, aerul se strange si sinceritatea-ti arata ceasul : ai intarziat. Cuprins de febra tigarii de dupa, rastignit in propria ta minte si-n verbul a fi sau mai bine nu. Alaiul conduce omul pe diferite drumuri si cai, insa se opreste intotdeauna la poarta, ceea ce ramane inauntru este imaginea fiintei, singura, goala, nefardata. Gandurile acelea ca niste neamuri proaste cu care vrei nu vrei, te vezi din cand in cand, ganduri care ca niste caini fara stapan, latra la toata lumea, le-ngropi de fiecare data si ele rasar ca buruienile, ca gandacii, din nimic. Realitatea iti spune ca cel mai enervant este momentul in care-ti dai seama ca intelegerea celor din jur nu poate inlocui intelegerea ta, ca nimeni nu poate sa faca pentru tine, ceea ce tu nu vrei sa-ti faci, ca indiferent cat de populat esti sufleteste, tot singur te opresti sa mirosi o floare, ca din cand in cand realizezi ca, de fapt, tu nu ai un nume, al tau, ci porti ceva ce cineva ti-a dat si dupa acumulari de identitati si atitudini placute la atingere, te trezesti orbecaindu-te, sunandu-te la un telefon care suna mereu ocupat, strigandu-te din fata unui zid inalt, in care s-a baricadat sufletul tau simplu si nebanuit. O gaura cu aura, un cerc patrat, ideea unei pete de culoare, setea de dinaintea furtunii, toate testamentele ce-au precedat viitorurile posibile. Singur ca un Creator, atunci cand unu delimiteaza un infinit, cuprins si coplesit de propria ta rasuflare si consecintele ei, plansul care-ti rade-n pumni, pantofii gauriti in care apa si-a cladit estuarul, taci ca un peste care, oricum, tace, te agati de oamenii din jur ca o haina fara gaica si cazi la nesfarsit peste propriile tale amanari de sine. E bine sa fii singur atunci cand omul din tine-si arunca orgoliile, cand bratele se intind si-n ele cuprind soarele, cand porii tai se decid sa tina deschis after hours si verdele inconjurator se-mpleteste pe dinauntru cu rosul venelor, cu albastrul portelanat de deasupra, din cer, recreand ADN-ul in intentia unui oarecare rai local. E bine cand te doare, sa-l doara si pe celalalt, asa e uman. Dar daca reusesti sa-ti fi tie un bun prieten, sa te suporti, te vei egala si-atunci ochii tai nu te vor mai privi obsesiv, ci-si vor intinde atentia catre mirarea lumii din jur si singuratatea-ti va deveni scaunul pe care ti-l vei oferi singur, atunci cand batran fiind, vei intelege si alte limbi straine.