Forgive me

In zambetul tau cald mi-am ascuns intentiile, atunci cand el mi s-a dezgolit infrunzindu-ti dintii din buze. De ce n-ai putut apoi sa taci? Mi-ai aruncat cuvinte ca pe niste pietre semipretioase, mi-ai daruit mai multe promisiuni decat trebuiau, doar pentru ca, asa ca si mine, ai simtit acel moment mai magic decat era cu adevarat. Mi-ai luat apoi sufletul spunandu-mi ca-i vei pune doua coperti, ca sa-l protejezi si ca ai sa-l citesti si-ai sa mi-l dai inapoi. Mi l-ai inapoiat deja cand simteam ca aproape ca nu-l mai vreau, mi l-ai dat sifonat si fara cateva capitole din el, care probabil ca si-acum zac pe undeva prin biblioteca ta interioara. N-am sa te iert. M-ai mangaiat pe tenisii uzi, mi-ai sters umbra singuratatii de pe ei si le-ai soptit ca drumurile lor ratacitoare se vor opri. Ma tineai de mana ca pe un baston si eu iti sustineam sperantele si visele care se ascunsesera demult intr-un om placid si uniform. Imi aratai un om exemplar care-si dorea si eu ma-nvolburam la orice bucurie a ta care sarea mai departe decat ai fi vrut. Slabeai carandu-ma in spate, ma iubeai constant, grijuliu, temator. N-am sa te iert. Eu cautam iesiri, cautam motani, mi-i puneam in pat si a doua zi, ei sareau pe geam si-atunci ma intorceam la tine, care plangeai ba ca un copil orfan, ba ca un parinte fara copil. Si-apoi ma iubeai ca pe o fiinta de muzeu, ca pe o statuie profana, un idol inalt, intruchiparea propriei tale imagini a unei Afrodite contemporane. Ma lasai in fiecare zi, ma paraseai, spunandu-mi ca timpul s-a terminat, dar eu sa nu uit ca si maine e o zi. Pentru fiecare zi ce venea, mi-era din ce in ce mai greu sa te iert. Si tu-mi spuneai ca timpul e singurul nostru prieten, ca el decide, ca noi suntem mici si lasi, suntem prea neavizati sa luam decizii in locul lui, timpul - acel prieten imaginar cu care banuiesc ca si-acum iti bei cafeaua in diminetile care nu ies asa cum trebuie. Timpul care-a distrus galetile cu var de dupa tejghea, timpul care a sters cu totul unele amintiri, ca un caine care mananca din cand in cand bucati de creier, timpul in care tu mi-ai spus sa astept si-atunci cand simt ca nu mai rezist, sa fac gimnastica, timpul care si-a facut templu in ograda mea, acel timp care tie nu ti-a mai ramas, pentru ca nu te-am mai putut ierta. Tipetele telefonului, zgomotul surd al camerei mele de spital, zilele in care nu ti-am mai pastrat tie ceea ce numai pentru tine era, diminetile goale in care n-am mai frematat unul in bratele celuilalt si scuzele pe care le-am considerat de prisos. Ultimul gand pe care-am uitat sa-l am. Iertarea ta. Sora geamana a iertarii mele, doua identice care nu s-au cunoscut niciodata. Si-asa cum timpul s-a dovedit a fi si un bun insotitor al vremurilor, mi s-a asezat in brate ca un babuin dezosat si mi-a dezvaluit in cele din urma secretul celalalt, acela in care nici tu nu ma vei ierta niciodata.