despre tot ce e in jur, in contre-jur, imprejur, aiurea si aievea.
despre noi doi sau voi, despre insumi eu mie si voua.
despre incercarea de a nu ma intelege, uneori.
despre lumile paralele din capul fiecarui om, lumi intrepatrunse de univers.
amintiri curtate de nemurire, abateri de la unghiul drept si amortizarea caderii de dupa un zbor nepermis.
despre generatia "something else" versus aparatorii patriei.
despre orice, atata timp cat ne apartine.

Clipa

Cuiele din cap s-au rasucit o data si gandurile s-au umplut de-o pozitivitate patologica si molipsitoare, ca daca el s-a apucat sa rada tinandu-se cu mainile de obrajii sparti, si cel din oglinda a inceput sa faca la fel. Radea de se cocosa oglinda. "Ci roza-i viata!" gandea, oamenii sunt mai frumosi ca niciodata, griul-sters cu radiera, moartea a cazut toate examenele, putea, in sfarsit, trai vesnic, bucuria i-a invadat ca o armata spartana oasele si prin vene a-nceput sa-i curga lapte cu cacao. "A...maine sigur se-ntoarce!" , ea se va intoarce. Gandea zambind si zambetele gandeau la fel. O sa ninga si-o sa-i placa, o sa-i fie si frig, dar o sa-i placa, o sa zburde cum fac mieii pe care i-a vazut ieri, corpul lui burdusit cu sclipici nu mai are stare, mainile s-au impreunat a pace si samponul antimatreata, in sfarsit, a dat roade, din capul lui nu mai curge nimic, toate sunt la locul lor, aranjate impecabil, dragostea de parinti la sectorul familie, cuiele, la sectorul accesorii, ariciul Sea, la fructe de padure si iubita lui fosta, la si altele. Spatiul inchis s-a deschis in toate partile odata, cei patru pereti au cazut ca cojile unei portocale belite si caciula i-a aterizat pe pista capului lin, ca un fulg de aer. Singura intrusa era intrebarea "cum asa", dar a-mpins-o fuga intr-o vaza cu spirt, n-avea nevoie de raspunsuri, raspunsurile sunt intotdeauna cele care sfarsesc ceva, toata magia poate disparea, daca i se aseaza vreun raspuns anofel pe mana. Ridurile vietii, paralele si limpezi, nu mai par niste sapaturi grosolane, ci niste rasaduri promitatoare de toporasi. Putea sa raspunda, daca era absolut necesar, de ce, pentru ca ca are chef ca toate acum sa fie cum si-ar dori, are chef sa priveasca o gura cazuta, de jos in sus, si-atunci ea, automat, zambeste, are chef ca viata lui sa-i danseze la bara in seara asta, fara ca el sa fie nevoit sa-i bage bani la chiloti, asa cum face mereu, vrea sa creada si crede ca totul sta sub semnul gratuitatii si voluntariatului, turnul din Pisa nu e-nclinat, doar Pamantul atarna mai greu intr-o parte, buturuga mica nu rastoarna carul mare si visurile vrabiei vis-avis de malai s-au indeplinit.
Oamenii au gaurit iar steagul si pustanii iar scriu pe garduri "pace", uitand alte cuvinte cu P. Femeile nu mai topaie pe manele, mamele nu-si mai pun copiii pe coji de nuci, prin canalele vesnic populate, nu mai locuiesc decat soareci. Mana de pe telecomanda a dat OFF si el brusc, s-a ridicat cazand din pat, si-a-ncalecat tenisii patati cu vara si l-a-npachetat iute pe ariciul Sea, iesind in bulevard. Cainii din fata l-au salutat respectuos, strada cotea stangaci, dar rugand-o, s-a indreptat de sale si s-a scuturat de zapada, dandu-i-se goala si fierbinte asfaltata, ce frumos! Copiii nu-l mai bulgareau, stateau agatati de ultimele degete ale mamelor lor, care pareau toate fostele lui prietene, copiii si ei pareau actualii lui urmasi, tramvaiele-l ocoleau cu adanca sinceritate si dintii nu-i mai clantaneau in gol. Oamenii ii imparteau cele mai bune urari, din case scanteiau lumini primitoare, in sfarsit, feeria l-a asteptat exact la ora stabilita. Totul invaluit intr-o ceata care dansa printre formele concrete care descriau orasul, dandu-i un nume. El-un centru al universului, de unde toate plecau si veneau incontinuu, mai indatorate ca oricand. Despacheta ariciul si-i dadu ghes: "Du-te! Esti liber!" Ariciul Sea se uita complet prostit la el si-i arata obrazul: "Ma confunzi cu apa calda!" "Ceee?" Vis imperfect. Oricum, perfectiunea nu e ceva de care sa te bucuri, pentru ca perfectiunii ii lipseste atingerea umana (sau ariceasca), cea mai draga notiune. Lasat singur, ariciul s-a-ntors acasa, destul de ingrijorat, el, tot inainte, dinainte mai inainte, peste mari si tari devenite cai de umblat, presarate cu confetti, pentru regele lumii care devenise, fiindca asa a vrut, alungand imposibilul, pasandu-l ca pe o minge de fotbal, altor oameni care nu credeau ca au puterea de a visa tot ata de mult ca si el, si a caror datorie primordiala a fiecarei zile este, de fapt, sa prinda cat mai strans clipa ei magica.

0 comments: