despre tot ce e in jur, in contre-jur, imprejur, aiurea si aievea.
despre noi doi sau voi, despre insumi eu mie si voua.
despre incercarea de a nu ma intelege, uneori.
despre lumile paralele din capul fiecarui om, lumi intrepatrunse de univers.
amintiri curtate de nemurire, abateri de la unghiul drept si amortizarea caderii de dupa un zbor nepermis.
despre generatia "something else" versus aparatorii patriei.
despre orice, atata timp cat ne apartine.

Placerea

Peste toate noptile se-nvelea un murmur continuu, si-n ziua se prelungea cu icnete si tipete, mai mult refulari ale bucuriilor, ale placerilor, moartea dumnezeilor care se-ntampla in fiecare clipa ce decapita animalele si drumul nestiut si tinut ascuns al carnii pana sa ajunga sfaraitoare si inmiresmata pe limbile lor ce atarnau si lingeau. Gatul care primeste tot ceea ce i se da. Foamea care se pare ca nu se mai poate potoli. Mainile Boerului sfarama cozonacii-n bucati doar pentru a gasi bucatile atat de rare de nuca sau de stafide, la poalele mesei, copii tuciurii mai mult in curu gol decat cu ceva pe ei, aduna muntii de firmituri si inghit fara sa mestece, ca niste caini care nu stiu sa manance. Boerul isi roade unghiile incet, sorbind mai intai din ele, orice urma de plamadeala si priveste-n ligheanul in care-i sunt infipte picioarele, pestii Coi se-nvart printre picioarele lui, agale, iar el ridica rand pe rand cate un picior si calca pe cate unul, dar nu reuseste sa-l striveasca. In mintea Boerului gandul il gadila cu o pana, gandul acela al deciziei, al alegerii vietii sau mortii pentru oricine din preajma lui, gandul care, ca o furnica, ii coboara din cap pana pe mana si aluneca pe degetul aratator, ajutandu-l sa indice : Tu! Tu! Tu!. Erau toti cand barbati, cand femei, iar mai mult decat atat, pentru Boer erau si una si alta, chiar si soareci erau daca el vroia, soareci mici care danseaza si chitaie si se-nmultesc oricum si oriunde. Boerul mieuna, in barba lui incepura sa se adune fire lipicioase de saliva, o slujitoare veni sa-i aduca un vatrai incins si el incepu sa se atinga cu el, asa, incet, sfaraindu-si si arzandu-se, ca pentru cineva care-si cere lui insusi ceva care doare fizic, dar care mental, e nespus, grandios si divin. In bucatarie, macelarul si-a taiat degetul mic si fara sa urle, l-a pus meticulos in ciorba de capete de berbeci, apoi si-a dat ochii peste cap si a lesinat zambind, cazand peste sticlele de vodca proaspat golite.
-Totul, dragele mele, totul e acum, vedeti cum e? spuse Boerul, uitandu-se la pestii din lighean.
-Da, tata, e totul, stim ca tu esti una cu el, raspunsera fetele, care sedeau in umbra camerei, infasurate in draperii.
-Uite-l! tipa Boerul, ridicandu-si un picior, uite-l, e exact asa, dar s-a albit, fata ea draga, vino repede, vino sa vezi.
Fara sa se gandeasca vreo clipa care e fata cea draga, Pautra, fiica cea mica a Boerului, trase cu putere de rotile scaunului ei si ajunse intr-o clipa la tatal ei. El isi puse piciorul in poala ei, impingandu-si talpa-n coapsele ei, moarte dintotdeauna.
-Iti place asa? Fii ca mine! Placerea de a fi ca tatal tau nu ti-o va lua nimeni, poti sa iei, sa zicem, doi cozonaci si sa-i arunci pe geam, apoi sa faci o adunare mare in care vei stabili un vinovat. Omul acela va muri, dar nu moartea in sine-ti va aduce magia, ci tabloul acela al imarmuririi ideale, al trezirii lor, parca le si simti capetele bolborosind, dand in clocot, iar pe figurile lor poti vedea implacabilul, inevitabilul, uimirea si apropierea sfarsitului, atunci in gandurile lor vor aparea cei pe care-i iubesc mai mult ca niciodata, ei raman tepeni, asteptand decizia ta care odata data, se limiteaza la un singur om, dar pe care cu cat o amani mai mult, cu atat vei trai acea placere de a vedea cu adevarat oamenii. Momentul in care o ghilotina venita foarte de sus le taie bolnaviciunea grijilor si nevoilor lor marunte.
Din ochii Pautrei, direct pe piciorul tatalui ei, pocnira doua lacrimi tari si ascutite. Amutind de durere, Boerul isi recupera cu mana piciorul ingalbenit de durere si-l puse usor, crispandu-se, intr-un prosop, ca pe un prunc.
-Sa plangi, imi spui, cand eu iti spun altceva..., mormai cu amaraciune Boerul, intorcandu-si privirea de la ea.
-Dar tata, te pretuiesc ca pe nimic altceva.
-Nu mai vreau sa te aud. Du-te la culcare, e noapte.
Pautra-si intelese pe deplin tatal si se avanta in razele dogoritoare ale soarelui de dup-amiaza care-i croi drum pe lungul coridor dinspre camera ei.
Ramasa singura, sora cea mare, Perindahr, infasurata in mantia perdelei, privea cu ochi de foc in ceafa tatalui ei, vrand parca sa-i sfredeleasca craniul.
-Si-atunci ei cad, fata mea cea draga, ca niste jaluzele trase peste zi, cad in sinea lor si ceea ce-i mai tine in picioare e insusi natura lor fizica, animala, stabila din fire, din trecerea zilelor in care au invatat sa stea drepti. Stau si asteapta. Asteapta sperand atat de mult incat speranta ii poate omora, daca nu ar aparea vorba mea la un moment dat, care sa zica cine-i vinovat, eu vin acuzand un om si salvand o mie de oameni, deci sunt un salvator si fac asta pentru ca-i iubesc asa ca si pe tine, fata mea. Le aduc aminte, asa cum mi-as dori sa faci si tu la vremea ta, de cum e sa-ti simti venele paraind, de cum au trait degeaba, atata timp cat nu s-au simtit pe ei. Si eu sunt acolo, pentru ei. Sunt aici, acum, nu?
-Da, tata, iar eu te iubesc, spuse Perindahr, ascunzandu-si in palme fata ei vanata de plans, dar, din pacate, la o secunda dupa ce Boerul si-a intors privirea catre ea.
-Afara!! suiera el ca un tren, iar ea-si lua avant aproape dezmembrandu-si scaunul cu rotile, iesind pe usa ca printr-o gaura salvatoare. Boerul isi strivi cu mana pe dinti o plosnita care inlocuia cu succes o stafida si o manca impacat cu ideea ca mai sunt si stafide cu alt gust, uneori. Ura fata de fetele lui se desena clar, atunci in sufletul lui inexistent si sterp, si-n acelasi timp, ii spori placerea de a fi unic intr-o lume care, bineinteles, n-a existat niciodata.

0 comments: