Tren de Craciun

"Am decis, stiu ca e o nebunie, sunt in gara, vantul imi urla in tample si n-am bani de bilet." gandi Shao, si se aseza strain pe lespezile reci care lunecau inspre sina de tren lustruita de ger. In gara traia frigul absolut imbratinsand-se cu punctele de plecare, nascand destinatii, sprijinindu-se de balustrade, muscand din cainii treji si vocea care anunta sosirea scrijelea in aer, aducandu-i aminte de mecanismul abisal al mamei lui, al pantecelui ei strafulgerat de vise. Mainile lui Shao se mangaiau una pe alta, si asprimea lor purta temerile ca pe trofee de vanatoare, era Craciunul si Craciunul il durea mai personal si mai apasat decat alte lucruri.
Nu-si luase nici un bagaj cu el, pentru ca bagajele nu fac decat sa-l lege, sa-l indoaie, sa-l faca sa se tarasca, unde pleca n-avea nevoie de bagaje, pentru ca nu vroia sa ajunga undeva, ci doar sa mearga cu trenul. Pe Shao, mama lui il astepta cu inima mica, chircita in causul palmelor, il astepta ca pe un decedat, atunci cand moartea nu inseamna decat o amagire, o iluzie, dar Shao nu vrea sa se duca la ea, nu vrea sa planga si sa se inmoaie, vrea sa se urce-n tren si sa piarda orice definitie si orice experienta de viata.
Un tren se strecura incet prin ceata smaltuita si o sparse cu un suierat de cucuvea nevie. Opri la picioarele lui si din vagon se rasturnara 3 trepte sclipicioase. "Este trenul singuratatii" isi spuse Shao, recunoscandu-si propria raceala in minte. Isi tinu respiratia si navali inauntru cu un icnet de animal scobit de suflet. Luminile aproape sculptate in bezna palpaiau intr-un zgomot surd de batranete, era un tren care cedase psihic, un tren gol si fara aer, un tren care mergea dormind la infinit pe sinele soioase, in care Shao incerca sa-si gaseasca un loc doar al lui. Se strecura ca un hibrid in gura unui compartiment infometat si se aseza pe locul cel mai bun, bucurandu-se repede si sincer de noaptea din geam, care isi lipise intunericul peste tot ca pe o folie neagra, etansa.
Trenul porni si calmul sacadat al rotilor incepu sa intre in capul prea plin si greu al lui Shao. El scoase din buzunar hartia mototolita si sterse cu ea geamul, apoi se uita la ea ca la un lucru nearuncat la timp, pe care, acum, e prea tarziu sa-l mai arunce. Era o scrisoare pentru Mos Craciun, in care ii spunea ca anul asta nu-i mai cere nimic pentru el, isi dorea doar ca Mos Craciun sa se insoare si sa nu mai escaladeze hornurile bantuind oamenii cu cerinte nesfarsite. Shao se simtea bine, era in sfarsit atat de dezarmat, incat si-a dat seama ca daca nu-ti doresti nimic, oricum primesti ceva, si incet incet incepu sa-si devina prieten si o buna companie pentru un drum lung de o noapte.
Un loc atat de strain capata foarte repede o natura personala, se crease in compartiment o intimitate aproape milimetric de exacta si dreapta, insa brusc, caldura care se adunase iesi tipand prin usa care se deschise larg.
-Biletul, va rog!
Controlorul avea ochii atat de mici incat parea o cartita proasta si oarba, mana intinsa incerca sa-si faca datoria impotriva vointei ei si Shao, dupa un minut de analiza, se uita zambind la omul din fata lui si-i spuse:
-Maaaai, tu esti un gandac!
-Poftim?
-Fii gandac!
Controlorul disparu si-n locul lui aparu un gandac maro lustruit ca un pantof de circ.
-Biletul, va rog! ii spuse gandacul lui Shao, dar cu o voce de 20 de ori mai mica.
-Gandacule, asculta, ce poti face tu daca eu n-am bilet? Ca n-am bilet.
-Te dau jos la prima statie.
-Cum?
Gandacul se gandi o clipa si spuse:
-Chiar n-ai bilet? De ce n-ai bilet?
-Pentru ca biletele se dau cand mergi undeva, eu nu merg nicaieri, anume. Eu doar merg. Iar tu mergi cu mine, daca vrei, poti sa stai aici, uite colea, in fata mea, pe scaunul de vis-a-vis.
-Si ce sa facem? Sa stam asa..?
-Dar nu e nimic de facut, oamenii cand n-au nimic de facut, tot fac ceva, asta e greseala. Mai bine stai aici cu mine si ne uitam unul la altul pana adormim.
-Stau.
Shao isi sprijini fata in mana stanga, se incolaci in scaun si gandacul se urca pe el, si poposi pe genunchi apoi atipi.
Noaptea se risipea intr-un pseudo-rasarit de zi, scoasa parca dintr-un cazan cu aburi zdrentarosi, iar Shao se gandi la Mos Craciun, si se simti vinovat pentru toata copilaria lui egoista si zgomotoasa, isi dadu seama ca emotiile lui au disparut si-n locul lor tocmai se muta o maimutza proaspata si infometata de viata. Atunci isi plezni mana peste genunchi facand din gandac o imagine 2D si-si zbura vorbele afara din gura:
-Asta-i ma!
Cobora din tren si se uita la gara de unde plecase ca la albia unui rau peste care timpul pare a nu schimba niciodata nimic. Zambi asfintindu-si picioarele-n asfalt si trase de manerul constiintei sunand semnalul de alarma:
-La bulivar, birjar!

Talking hands (ep.1-4)

Testamentul mainilor

Era aproape seara si aerul raspandea un iz de diamant. Usa masinii de spalat plangea in sanul ariciului Sea, pregatit pentru decolare, si Ol, dandu-l inauntru sa incapa si el, o-nchise si stinse lumina. Procesul dura un ceas, centrifugarea le dadu un sentiment pe jumatate corupt. Putea fi un hobby, daca nu l-ar fi luat in serios.
Dupa cafeaua de seara, Ol prinse ariciului picioarele si-ncepu eterna poveste despre o Ileana, care pana la urma...si-aici era baiul, pana la urma nu stia cum s-a terminat. Uneori facea o nunta de trei zile, alteori se sinucidea lasand in urma ei un barbat usurat. Norii de pe tavan, stersi la gura, incepeau sa discute aprins, camera punea intrebari anxioase, iar Ol cu ariciul Sea incercuiau variantele de raspuns si se bucurau. A minti cu seninatate e un act inteligent, sclipirile imaginatiei trebuie sa para firesti, si imposibil de intors pe-o parte, oricare ar fi aia, trebuie ca minciuna sa fie o sfera atat de lustruita, incat sa fie practic incapabil oricine de-a o apuca cu mana. Ol nu stia asta, ariciul Sea doar. Ultima oara cand i-a bagat mana sub fusta, ea nu l-a mai palmuit, a dat doar capul pe spate, oftand ingrozitor.
"Mainile astea ale mele...", ariciul Sea-l privea stand cu mainile suflecate de lumina centrala. "Cum taie ele gatii gainilor si dup-aia innopteaza in baza ochilor inlacrimati, ochi care, de fapt, le plang de mila, lor, mainilor, care fac, dar nu par a fi facute, nu par deloc savarsitoare, uneori nici macar doua nu par, sunt una si-aceeasi, dar fata-spate, calarindu-se la nesfarsit pe grumazul fostei zane de cabaret. Mainile care-si ignora blestemele cuvenite, maini din scoarta de copac, tunse de vreme, de aspru, de vini convulsive, mai mult decat consecutive, si ma fac sa-mi plec fata spre pamantul ereditar, dar jur ca voi deveni independent, ma voi spala de ele, le voi injosi, atarnandu-le-n cui, la stanga si dreapta Tatalui."
De sub pat, ariciul se tinea strans sa nu-l buseasca rasul. "Si viata mea, dupa ele, eu merg in urma lor, eu, Ol, golit de zece degete indemanate, care-mi scot ficatii, plamanii, creierii, inimile, fac lego cu ele, le-mpaiaza pe dinauntrul meu, ca sa ma ridic nervos de pe orice, ca sa le-mping in fata, sa le dau branci peste sufletul meu sobru, ca mainile sa stranga tot, tare, fara scapari de tensiune, si eu, cu gura plina de bojoci, sa tac, sa tac, sa."
Norii erau deja risipiti, pe tavan, o singura stea cu carnet rosu, fila. Ol incepu a continua, mainile in expectativa pe trunchiurile genunchilor se-ndesau ca intr-o piua, lacrimile tasnite dusuiau acleasi proaste maini, inflorindu-le vulgar, dulcile lacrimi ale constiintei, singura capabila sa le puna-n practica, cu nerusinarea inevitabila a unui om preocupat exclusiv de el insusi, care si-a mai acordat un ragaz, o morala, o cearta, o moarte, repartizand responsabilitatile, reorganizand pedepsele pe diferite sectoare de gravitate a faptelor, si-n cazul lui Ol, mainile erau cele mai sfruntate minciuni de care fusese acuzat si de care ajunsese sa se acuze.
"Dac-as putea sa schimb ceva, tot cu mainile ar trebui s-o fac, si e firesc, ele au facut ceva ce trebuie sa desfaca, pentru ca eu sa redevin omul pe care am nevoia sa-l traiesc, altfel nu-mi ramane decat calea pustiitatii si gandul nisipului etern in care ar fi prea devreme sa ma intorc, poate si numai din cauza ca mai am cateva capre negre de mancat si poate am sa-ncerc direct sa musc din ele, fara sa-mi mai patez cele doua membre pe care le judec acum. As, visez...Imi visez viata, sacrificand o seara care ar fi putut sa fie asa cum visez eu acum, sa opresc, oare, aici, e suficient un sfert de ora, atat? Cand stateam in genunchi mult mai mult, cand eram desigur, mult mai curat...Mama, ce dor mi-e de tine..."
Adormit stramb, sui, inestetic, nu-ti venea sa-l compatimesti, Ol cel gol, scos din mintile tuturor, doar ariciul Sea, vazandu-l inert, izbucni intr-un scuipat brutal, si, tavalindu-se pe jos, se tinea de burta, rugandu-se sa nu moara de ras. Razand, incepu si el sa cada in vis, dandu-si ultima suflare constientizata a zilei intr-un murmur ranjit: "Si mi mi-e dor de tine, mama..."

Dezgurs

Noxi

Noxi statea, se asezase pe banca chiar daca ea era uda, dar se asezase ca sa se autostimuleze, sa se simta ca un catzelus, asa trebuia sa fie cand Mexi o sa apara, sa-l vada tremurand si sa se simta vinovata ca l-a lasat acolo, sa astepte ca un bou ce e. Baltoaca de pe banca ii intra repede in pantaloni si fundul lui se simti inundat si rece. Se scufunda intr-o placere compromitatoare aproape la fel de perversa ca relatia dintre el si Mexi. Azi se decisese sa incerce tot posibilul s-o faca sa-l paraseasca. Isi dorea disperat ca azi, ea sa vina si sa recunoasca ca are o relatie cu altcineva si ca relatia asta a devenit serioasa, sa ii spuna ca ii pare rau si ca nu vrea sa-i rupa inima, iar el, va plange de bucurie, afisand insa o figura distrusa si-i va spune cu glasul stins si grav ca intelege foarte bine situatia si ca el vrea doar sa o vada pe ea fericita si ca nu va sta in calea fericirii ei. Cum se gandea el la asta, incepu sa planga, emotionat de el insusi si fericit ca aceasta relatie de cacat s-ar putea incheia
cu el stand nobil si aratandu-i ei ca a iubit-o pana la capat. Macar sa-i dovedeasca asta, daca ea tot ar fi pe cale sa-l paraseasca, chiar daca el n-a iubit-o niciodata si nici n-ar vrea s-o iubeasca. E sigur ca Mexi il inseala, a urmarit-o de cateva ori sperand sa fie asa si a avut cat de cat unele indicii. A vazut-o cu un coleg de-al ei, de doua ori, se dusese in pauza de masa cu el la un fast-food si Noxi a privit-o din magazinul de vis-a-vis si ii vorbea in minte, colegului ei, spunandu-i : hai, ma, boule, acum e sansa ta, fa-o si tu sa rada si-n timp ce ea rade, ia-i dracului mana in mana ta si apoi mai spune-i un banc si inca unul, fa-o daca nu sa se indragosteasca de tine, macar sa moara de ras, ia-mi-o de pe cap, ca simt ca cedez psihic. Dar colegul lui Mexi a fost bou pana la capat, si nu a facut nimic din toate astea, insa Noxi spera ca in zilele in care n-a urmarit-o, intre ei doi sa se fi infiripat in pana lui ceva ceva acolo. Se gandi ca nu se poate sa nu fie ceva, ca totusi mai sunt si barbati carora le plac femeile cu sanii mici si cu fundu mare, mai ales ca Mexi are si un stil de a privi atunci cand vorbeste cu cineva, foarte intim si degajat, si si fumeaza, asta o face mai usor de abordat si vorbeste mult, trebuie sa-i placa dobitocului de ea, chiar si daca sa zicem ca e insurat, ce, strica sa ai o amanta dezinvolta? Oricum ar fi, trebuie sa fie ceva, daca nu e, pana la urma, Noxi nici nu vrea sa se gadeasca cum ar putea-o incheia cu Mexi, pana una alta ca s-o incurajeze, de fiecare data cand ea vroia sa faca sex, el ii spunea ca crede ca nu e bine sa se dezbrace de tot ca e frig in casa, si ar putea sa raceasca. Ea nici macar nu ridica spranceana cand auzea asta, pur si simplu accepta si-asa si era fericita, lua-oar dracu.
Noxi isi simti gandurile gaurite de sunetul tocurilor in asfalt, Mexi ajunse si ea, si se apropia de el oarecum grabita.
- Ce faci? Stai de mult aici?
-Stau, cum dracu sa nu stau..
-Ti-am zis de-atatea ori sa nu vii cu jumatate de ora mai devreme decat am stabilit noi. Nu te-nteleg, daca chiar vrei sa ma faci sa ma simt prost ca ma astepti, mai bine zi-mi sincer, si vin mai tarziu decat trebuie, nu trebuie sa vii tu mai devreme.
- Nu vreau asta, nu fi tampita! Mai bine zi-mi cum a fost la serviciu.
-Aoleu! Ai facut pe tine sau ce..?
-Nu, m-am asezat in balta pe banca, din greseala si nu m-am mai ridicat.
Mexi incepu sa-i faca capu bucatele cu ce-a facut ea la serviciu si ce aiurea e cand muncesti si-n locul altora si ca sindicatul lor nu vrea nu stiu ce sa le dea si alte bla-bla-uri, iar Noxi incerca din rasputeri sa-si aduca aminte cum il cheama pe colegul ala cu care ea ia masa ca sa poata aduce vorba despre el.
- Da, voi de ce nu faceti niciodata team-buildinguri? o intreba Noxi. Ai putea sa te duci si tu cu colegii tai in excursii, poate ati rezolva mai bine unele probleme.
-Dar se fac draga, da' ce-s cretina sa ma duc? Nu e deajuns cat stau cu ei? Asta mai imi trebuie mie, sa-mi compromit si peisajele de munte sau mare cu personaje infecte.
-Haide, maa...trebuie sa iti placa macar unii dintre colegi.
-Doar de Dorina imi place.
Lui Noxi timpanele ii zvacneau si nervii ii invadara corpul, simtea ca il mananca toata balta aia din fund si ar fi vrut sa zbiere, sa fuga si sa stea in ploaie toata noaptea eventual, dar ea, nenorocita, nu lasa nimic de la ea, nu vroia sa-i dea nici macar un motiv mic mic de tot, ca el sa simta ca e cazul sa sufere, sa se simta neindreptatit. A ales sa se desparta de ea inca de la inceput, insa nu putea gasi nici macar un motiv gen : de ce-ai lasat mucuri in scrumiera. Ea se uita la el si-i zambi atat de frumos incat i se facu instant rau si lacrimile incepura sa-i curga pe fatza ca si cum toata balta din fund i se ridicase in ochi si-i spuse suspinand agresiv si sacadat:
-Cu-hurvo!