VO

Out in space

Sus, mai sus, cat de sus? Dincolo. Acolo unde, dupa ce iesi din atmosfera, ti se dezvaluie cosmosul, acolo unde mirarea lumii se desfasoara in toata grandoarea ei, miliarde de luminite si intunericul in care sunetul dispare.
Acolo sus, nimic nu pare a se intampla niciodata, totul, absolut totul este foarte departe si distanta in sine se-neaca in proprii ei parametrii. Aproape tot din ceea ce cunoastem dispare ca si cand n-ar fi existat, diferenta dintre secunde si ore devine dinferenta intre mii de ani si miliarde de ani.

Nu putem sa nu ne imaginam cum e in spatiu, curiozitatea umana cheltuie sume fabuloase de bani pentru a incerca sa ajunga cat mai departe, sa descopere alte lumi si sa le compare cu a noastra. Sunt foarte multe speculatii referitoare la viata extraterestra, suntem curiosi cum arata, cum se imbraca si daca le plac cartofii prajiti. Pentru majoritatea oamenilor, universul este o chestiune de imaginatie, ni se pare ireal si, pentru ca n-avem acces la el, il recreeam in filme, carti SF sau in studiile de stiinta. Am senzatia, totusi, ca extraterestrii sunt ori foarte norocosi, ori foarte prevazatori ca n-au dat ochii cu noi, pentru ca la cat de invaziva si abuziva e mintea si actiunea omului, nu le-ar fi fost prea bine.

In spatiu nimeni nu te-aude cand tipi, extraterestrii sunt in marea majoritate a filmelor prezentati ca fiinte rele, monstrii balosi, indivizi verzi, cu ochii cat cepele, silfizi sau, pe de alta parte, sunt reprezentati ca fiind niste zani asemanatori oamenilor,doar ca ceva mai urati si cu constiinta colectiva. Se deplaseaza cu farfurii zburatoare, oale, furculite, polonice etc.
Probabil ca o greseala a oamenilor este aceea de a compara totul cu ei insisi, absolutizeaza raul, binele si cred ca dincolo de Pamant tot dupa aceste valori se desfasoara lucrurile. Dar daca nu este asa? Daca, atunci cand vom fi contactati de ET=ii aia adevarati, nu-i vom putea vedea sau percepe, pentru ca suntem prea coplesiti de noi insine..In tot cazul, ceea ce e dincolo de noi, reprezinta o fascinatie aparte.

Nu e un frig anume, ci o racoare aparte, intima si gratioasa, care pe masura ce se apropie de planete se dezlantuie in furtuni si slefuieste materia convertind-o intr-una la o sfera din ce in ce mai perfecta. Cosmonautul inoata in tacerea din jur, simtindu-si mainile grele si miscarile nefolositoare. Adoarme in bratele nevazute ale cosmosului, iar corpul lui vibreaza la fiecare atingere nevazuta, la fiecare imbratisare a marelui semi-intuneric. Se simte vinovat, considera ca nu este suficient de special sa se afle aici, se simte vulnerabil in fata unei lumi atat de mare care nici nu acuza, nici nu apreciaza ceva. In fata gandurilor lui, care navalesc mai repede ca oricand, el vorbeste cu glas tare, isi promite ca va veni cu lucruri noi inapoi, pe pamant, si nu cu acest gol imens care il inconjoara si se strecoara incet-incet si in interiorul lui.
Hello! Is there anybody outhere? E incomod aici, n-are pe ce sa se-aseze, iar umbra lui lasa, a ramas acasa. Incepe sa se gandeasca la Dumnezeu si are din ce in ce mai mult certitudinea ca e atat de departe de el, in spatiu n-ai in ce sa crezi, Dumnezeu pare se ca s-a cuibarit undeva in stratul de atmosfera de pe Pamant, in asa zisul cer in care norii se plimba gales. Pentru ca siguranta lui era pur legata de lucruri solide, aici, unde golul e atat de pretutindeni, se simte pierdut, pentru ca, imediat sa-i fie teama ca se va regasi altfel, altundeva.
Inca de la primii lui pasi in viata s-a temut sa nu cada, si-acum, este complet deposedat de acest sentiment, ii este dor sa-i fie frica de lucruri cunoscute si simte ca chiar si Afganistan ar fi o lume ideala pentru el.
Nu stie unde e sus, unde e jos si se simte ba apasat pe cap de ceva, ba de-a lungul de altceva. Claustrofobia unui spatiu infinit. Locul ideal unde lucrurile total opuse devin unul si acelasi.

Ce rost are sa minti, sa scuipi sau sa-njuri daca in univers nimic nu reactioneaza, daca nu putem sa invartim soarele ca pe globul de carton de la ora de geografie.Fiind crescuti printre lucruri cu cap si coada, marele adevar despre acest infinit care e acolo sus e ca nu-l putem intelege. Chiar daca se spune ca temepratura pe Venus e de nustiucate ori mai mare decat pe Pamant sau ca forta gravitationala a lui Jupiter e cu atat mai mare decat a Pamantului, nu putem decat sa spunem uau. Nu ne putem imagina cum e. Cert e ca universul ni se pare profund, batran si singur. Oscileaza intre miscari imperceptibile de particule si explozii, intre ardere si inghet, iar lumea noastra pare privilegiata,cutremurele, uraganele si erele glaciare sunt doar niste adieri usoare, miscari milimetrice masurate cu rigla cu care universul isi masoara unghiile de la picioare.

Cand mi-am ales tema asta cu spatiul m-ma gandit ca mama, ce-o sa mai scriu, o s-o fac in doua editii si m-am trezit in fata unei foi goale ca cosmosul, pe care singurele lucruri pe care imi venea sa le fac erau stelutze. Mi-am dat seama ca nu stiu sa scriu despre un lucru pe care nu-l stiu. In final, am incropit ceva si apoi m-am dus sa-mi continui saptamana de uitat la Animal Planet. Si m-am gandit ca asa cum noi tranchilizam animalele sa le punem emitatoare si camere de luat vederi ca sa le studiem in viata lor de zi cu zi, n-ar fi exclus ca si in Extraterestria sa existe Human Planet si ne studieze si aia pe noi. Cripi, nu?

Fazan

Eternare

Incerci sa te-nchei la sireturi, te-mpiedici, nu-ti iese funda, da-o naibii, ia-o-n brate, strange-o, stranguleaz-o, oricum e a ta, si chiar daca n-ar fi, tot ar fi, ca vrei tu, fa-i parul carlionti, mototoleste-i mainile, musc-o de nas cu dragoste, ea o sa-ti zambeasca durand-o un pic, o sa-ti spuna: "Vezi?" si tu, da, vezi, o iei si o pui jos, e mai mica acum.
Uneori, te-nfasoara ca o matase aburita si dup-aia fuge cu un pas inapoi, si-ti face adio cu mana, dar tu n-o crezi, pai, daca-ti face adio de fiecare data, e un fel de pa, dar parca nici pa nu e, ca se-ntoarce violent in bratele tale mereu deschise, intepenite-n aer in pozitia deschis, si rade de te doare capul. Si ea rade plecand si a doua zi tot rade, cat a mai ramas, cand te vede iar din bratele tale, si te prinde-n clesti si te trage spre ea, in ea, ca sa fi ea, cand tu crezi ca ea e tu, de fapt, ea esti tu atunci si fara tine n-ai exista.

Deci ea-tinele, dac-ar agrava adioul si l-ar pune pe asfalt, te-ai duce probabil sa te-mpusti ca un gentelman sau sa-ti bagi o sabie de dalailama, ca acum abia te-ai descoperit, cand ea ti-a aratat ca poti fi continuat cu fiinta ei, si dac-ar pleca ti s-ar rupe coada, ti s-ar inapoia continuarea si sa te-ntorci de unde ai ramas cand ea nu era a ta, nu mai stii si parca nici nu vrei sa mai stii.

Si maine o vezi, ea e mereu maine, iti promite desantat lucruri imposibile si tu le crezi, dandu-le necredintei pe cele mai posibile lucruri, si te-nvarte de-ti vine sa vomiti, dar nu vomiti, ca o iubesti, si ea te lasa sa-i vorbesti si te roaga sa nu-i spui ca o iubesti, ca ea, totusi, intr-o zi, sotia altuia, dac-o fi vreodata, iar tu n-ai putea vreodata fi altul, tu-tu, tu-ea, ea-altul si dup-aia...

dar o s-o urasti bine inainte ca ea sa fuga cu ce ti-a luat fara sa vrei, o s-o ucizi fictiv, si-o sa-ti lipesti bratele cu superglue pe piept, incrucisate, sa nu se mai desfaca niciodata pentru partea din tine pe care ea ti-a descoperit-o in ea insasi, chiar daca ea o sa planga si-o sa rupa adioul in fata ta, demonstrativ, si-o sa-ti sarute genele inchise, si-o sa-ti spuna ca nu exista definitiv, ea se-ntoarce mereu, de ce nu vrei s-o crezi.

Cum s-o crezi si de ce, daca ea plecase definitiv si s-a-ntors, si de ciuda o saruti, si pe masura ce-o saruti mai tare, te enervezi mai tare si-o saruti si mai tare, ca daca e-a ta, e normal s-o saruti cum vrei tu si cand vrei tu, si ea, daca te saruta si ea, e si mai a ta, si cu un cutter iti tai supergluul, ca s-o iei de nebun in brate, s-o-nchizi in tine, poate reusesti sa nu-ti mai scape, chiar daca de prins, ea te-a prins, de fapt.

Tu o tii inconjurandu-i umerii, dar ea-ti infasoara inima cu pieptul ei, si cu inima ei iti saruta inima ta, si ele, inimile, rosii cum sunt, se fac cam bulion, si, desi inc-o urasti, n-o mai urasti decat iubind-o. Iar ea te iubeste fugind de tine mereu, cu acelasi pas inapoi si, ca un cerc iti pare viata ta, iar ea, o mie de tangente care-ti tin de cald, da' ce, parca ti-ar fi frig, si tremuri cu ea de gat, cu ea pe gat, buzele ei reci si tremuri in rafale. Iar ea cu mainile prin parul tau dintotdeauna, ea pleaca mereu si se-ntoarce mereu, nu a ta mereu, dar a ta pentru totdeauna, nu ca o umbra, ci ca o stralucire aparte, atunci cand soarele te bate mainustiucum, ea-mainustiicum, te-nvaluie-ntr-o nedefinire definitiva, plecand-venind, aerisindu-ti sufletul tras de curent si facandu-te sa respiri mereu adanc, ca sa-i poti tine pasul, si pe cel care se trage-n urma, si pe ala cu care te calca pe bocanci ca sa se-nalte pe gura ta intredeschisa si sa ti-o judece marunt. Inchis intr-o poveste de dragoste, o tragi de mana si-o pui sa jure ca din trei, unul o sa fie al tau si, mai ales, sa nu spuna nimanui ceea ce numai tie ti-a zis. Si-o ierti.

Eroul meu polonez

Alin si Dupi au vorbit in exclusivitate la Amdamdez. Fabulos! Senzational!

Discutie la cafea

- Buna ! Buna ! ce faaaaci?
- Uite, bine, faaata, tocmai vin de la cumparaturi. Baaai, mi-am luat un pulso- reactor, deci e maaarfa, ca e motor cu reactie, dar de-ala fara elemente componente in miscare.
- Aaa, e cu reactie prin pulsatii, cum ar veni ca aerul aspirat si cel refulat nu au o miscare continua. Nu?
- Da, faaata, ca jetul de aer cald eliberat de difuzor, ala face ca sasiul pe care e montat motorul sa se deplaseze in spatiu. Stii? Practic, el este o conducta metalica in care are loc un fenomen termic prin aprinderea unui combustibil.
- Da' cred ca nu se poate atasa direct pe motor un generator sau un alternator, nu? Ele vin pe trenul de rulare.
- Eei, daa, dar nu-i nimic. Ca pus pe un echipaj mobil, poate atinge viteze foarte mari si foloseste combustibil gazos, care e foarte usor de procurat.
- Da, faaata, si nici nu are elemente in miscare, deci nu are forte de frictiune a partilor componente, cum e la alte motoare cu reactie. Asta e super-cool.
- Daa, e super. A! Si e simplut ca forma, adica na, tunelul de initiere, camera de ardere, apoi tunelul de evacuare prin depresiune si un cot de amplificare prin evacuare. Deci, e misto.
- Dar totusi, motorul asta se utilizeaza doar in experimente si foarte putin la aparate sau echipaje mobile de larga folosire, mai exact, in domeniul aerodinamicii, adica e ca un motor de propulsie a rachetelor, nuuu? Tu, de fapt, scuza-ma ca te intreb, dar pentru ce l-ai luat?
- Eeei, faata, l-am luat si eu..asa...na, vreau sa plec in spatiu. M-am saturat!!!

Bapo Nebunu'

Crazy

"Innebunesc si-mi pare rau" spunea Florin Iaru odata, demult. Innebunesc uitandu-ma la seriale de divertisment in care fiecare cuvant e insotit de rasete pofticioase, innebunesc uitandu-ma pe copertile revistelor pe care duduile isi baga sau isi scot silicoanele, in functie de sezon. Innebunesc odata cu oamenii din reclame, care acorda credite imbracati in balerini, innoata in cisterne cu ciorba de burta sau promoveaza ciocolata pentru copii, manjindu-se la gura. Innebunesc cand vad certificatele cersetorilor care au nevoie de operatii, cand aud violenta strigare de "trei la zece mii" sau cand vocea din metrou imi spune ca urmeaza statia Universitatii cu peronul pe partea st. Ma scot din minti semafoarele care nu functioneaza, expresia "ai doua saptamani de proba, sa vad cum te misti" a unor angajatori si obisnuinta taximetristilor de a nu-ti da restul. Sunt indeajuns de nebuna, de altfel, sa fac fata intrebarii "cum? tu chiar n-ai vazut Titanic?doamne! pe ce lume traiesti?" si m-am comportat nebuneste atunci cand am renuntat la cablul TV si mi-am urcat televizorul pe sifonier. Ca orice nebun autentic, cred cu tarie ca majoritatea oamenilor din jurul meu sunt nebuni, nu eu. Sunt nebuna de legat din moment ce nu apelez la un hair-stylist sa-l las sa-mi faca el breton asimetric, si nu-mi cumpar tenisi cu toc, cum se poarta acum.

Sunt nebuna pentru ca nu inteleg rubricile meteo si mi se pare ca la fiecare sfarsit de an, vad din ce in ce mai multi Mosi Craciuni care-mi par desprinsi din filmele cu papusa Cuckie. Innebunesc in fata raftului cu o sumedenie de sortimente de mustar care mai de care cu hrean, cu ardei, cu flori de numauita, in fata cartilor care te invata orice numai in zece pasi sau a preturilor cu ,9 in coada. Concursuri de trimis coduri prin SMS, zile internationale, oameni care se aduna in jurul mortilor din accidente si etichete cu pret vechi/ pret nou. Saorma, meniuri in italiana si disparitia unor cuvinte roamnesti care se traduc definitiv in job, trend, glossy etc.

Stand cu un picior infipt in imaginar, intr-o lume care se-nclina in fata utilitatilor imediate, privesc printr-o sticla verzuie suculenta poftelor si a placerilor facile. Imi strang singura curelusele camasii de forta atunci cand slabiciunea mea isi intinde o mana catre lucrurile de nisip.
Mi-e frica si rad. Nebunii rad foarte mult si se sperie foarte des. Mi-e frica de sunetele stridente ale strazilor, de privirile neconsistente, dar pline de ura si de satisfactia raului gratuit. Mi-e frica de nevoia unora de a zidi din ce in ce mai multe Ane in bisericute cu felinare rosii. Mi-e frica de faptul ca uneori miros a om, intr-o lume plina de animale cu colti.

Innebunesc si-mi pare rau? De unde-atata rau sa-mi para?

Visul de Noapte

Noxi si Printesa

-Cum te cheama?
-Nu m-am hotarat inca.

Peisajul este rupt de un mal sau un zid, ca si cum lumea ar fi dispusa sa se divida, atmosfera oscileaza intre pace si razboi. Neexistand copaci, Noxi si Printesa par niste giganti, mainile printesei stau pe langa corp, atarnate de linia orizontului, ea pare ca a ajuns aici ca o cutie de Coca - Cola care sare din automat dupa ce-ai bagat banii, Noxi se uita la ea cu adanca neincredere si sovaiala.

-Ai venit aici pentru ca te-am chemat eu sau am venit eu aici, iar acesta este locul tau, de fapt? a intrebat el.

-In ce sens? intreba ea, si-atunci privirea ei se umplu de ghimpi, simtea ca are corpul de fum sau de papadie.
Ea nu avea raspunsuri, aceasta era, de fapt, cea mai groaznica lipsa a ei. Domnea peste un taram al irealului, cu fatalitatea gratioasa ca nimic din ceea ce face, nu se intampla nicaieri, avea calmul nedisimulat al unei lumi fara viata, la fel de plata ca imaginea unui tablou.

-Dar sa stii ca nu sunt doar vocea robotului care-ti spune ora exacta. De fapt, eu n-am stiut niciodata cat e ceasul. Eu, ca printesa, sunt cea care spune ceasului ce ora sa fie. Pentru mine, timpul nu e decat un muritor necontenit.

Ca-n orice lume fantastica, se facu si-n aceasta lume ,brusc, frig. Vantul bate mai tare decat in realitate, pentru ca aici nu sunt pereti de beton, Printesa e si ea de doua ori mai frumoasa decat ar trebui sa fie. Noxi o priveste ca pe o celula, printr-un soi de microscop, pentru ca se uita la ea cand cu un ochi, cand cu celalalt. Daca i-ar cere sa devina sotia lui, probabil ca printesa ar muri, orice cerinta concreta fata de o presoana alcatuita din aer colorat, este fatala pentru aceasta.

-Imi dau seama, si ma simt foarte vinovat, ca ceea ce-mi spui tu, indiferent de ce-mi spui, ia forma vocii mele de rezerva, tot eu imi raspund la replici.

-Mie mi-e totuna, spuse Printesa, mai ales ca ceea ce conteaza cu adevarat este ca, uitandu-te la mine, nu te vezi pe tine insuti. Eu sunt o printesa iar, tu, automat, vei fi unul dintre ceilalti. Poate ca si tu esti un print care domneste peste o alta lume, dar nu peste asta, ci peste lumea altcuiva, care viseaza la tine.


- Ce te binedispune mai mult si mai mult in viata ta de printesa? intreba Noxi.

-Shopingul.

Desigur ca n-au sa faca dragoste niciodata, gandi Noxi, pentru ca si el si ea erau indragostiti de ea. Printesa incepu din senin sa-i povesteasca lui Noxi ca-i plac culorile derivate din rosu si ii plac cuvintele care incep cu litera a, indeosebi cuvantul astrahan, desi nu vroia sa stie ce inseamna acest cuvant. Pentru ca ii placea ata de mult, a preferat sa creada ca astrahanul este un fel de panglica cu care se inconjoara cadourile cele mai speciale. Pe masura ce povestea si despre alte lucruri care-i faceau placere, acele lucruri prindeau o insemnatate straina de adevarata lor identitate si chiar luau contur si rasareau subit, la cativa pasi de ea, formand decorul pe care ea si-l dorea.
In pustietatea lumii ei, aparu un caine cu picioarele-n sandale pe spinarea caruia rulau imaginile unui film, o multime de rosii mici, dansatoare si un zugrav care avea o pensula cu care picta stele de fier.

-Daca ti-ai imagina si niste case mici, speciale, pentru jocul de popice, ar fi minunat, am putea sa ne si jucam.

-As prefera ca tu sa reaprinzi flacara olimpica, mai degraba, eu sa stau sa ma uit la tine cum, in fuga, incerci sa te-ajungi din urma.Atletii care alearga sunt cea mai buna metoda de a atrage atentia unei printese.Altfel, nu mi-e permis sa joc jocuri, este inadmisibil ca o printesa sa se afle in posibilitatea de a pierde.
Pe rochia printesei s-au urcat doi alpinisti de marimea unor licurici, ea, cu mainile ei colosale, ii prinse, le facu o vraja si-i transforma in doi baietei din piatra care faceau intruna pipi intr-o fantana arteziana. Nestiind ce-nseamna utilitatea unui lucru, pentru ca avea totul la dispozitia ei, prefera sa-si faca personaje cu preocupari nefiresti si fara nici o intrebuintare, chiar si parul ei intrunchipa un labirint infrunzit, prin care agrafele ratacite alunecau unele peste altele.

-Esti o printesa de neinteles.Ii spuse Noxi, mustind de invidie.

-Daca m-ar intelege cineva, as muri. Sunt foarte putine lucruri care ma pot tine in viata, de aceea, majoritatea printeselor mor atat de repede, incat nimeni nu stie ca au existat. Cea mai buna metoda de supravietuire pentru mine este sa creez ganduri contradictorii si sentimente de admiratie oarba. Viata mea isi gaseste cel mai bun tonus, cand sunt privita de la distanta, cand trec prin bataia privirilor ca un idol tras de cai.

-Treaba ta, zise Noxi. Si totusi, cu mine si vorbesti.

-Nu vorbesc cu tine. te amagesti singur. Cum ai putea tu sa m-auzi cand eu sunt atat de departe?

Printesa inchise ochii si mirarea ei se stinse inauntru undeva. Lumea ei era atat de fragila, incat parea nefericita. In timp ce-a spus ca i s-a facut somn, a facut cu mainile semnul care inseamna "te iubesc", dar Noxi, atent la cascatul ei asimetric, nu observa.
Si-atunci, in spatele ei, mai auzi departandu-se, vocea de plecare a calatorului din propriul sau vis:

- ne vedem maine, daca scap, mai devreme sau mai tarziu.