Increderea

Se preconiza a fi o zi frumoasa, vremea deveni nostalgica pana la lacrimi care picurau din stresinile casei ca lacrimile unei gospodine fata in fata cu ultimul episod din telenovela preferata. Ol se trezise devreme, se dadu jos din patul dezarticulat si incepu sa faca niste miscari de sus-jos, care aduceau a gimnastica pentru motzii din Oash, izmenele lui dadeau sa plezneasca sub efort, iar muschii-i paraiau de parca incercau sa prinda posturi straine. Din cosuletz, ariciul Sea casca ochii a ziua gandind ca are un cosmar dar nu, stapanul sau in carne si oase facea exercitii. Ol incepu apoi o varietate de alte miscari si termina apoi cu zece flotari violente si se urca la loc in pat. Dormi vreo doua ore, dupa care se trezi si se spala pe ochi afara, in zapada. Trezi si ariciul si, luandu-l la subbrat, il arunca in floescaiala gandindu-se ca face o gluma reusita, insa ariciul n-a ras, ci s-a incovoiat ca o pisica infuriata si i-a spus fara nici o jena ca e pur si simplu idiot. Ol cel jignit intra inapoi in casa si arunca cateva haine pe el, se incalta si o lua la pas iute spre poarta. Pe fatza lui, furia desena diverse figurine ca o raza de soare pe un zid, era foarte nervos si se simtea pus pe fapte. Ariciul Sea se puse si el instant pe faptele lui Ol si-l urma fugind sa-l prinda din urma, ca un minicatzelus inaripat. Atmosfera era ideala, vantul disparuse definitiv de pe pamant, zapada-si dadea ultimul suflu si soarele-si azvarlea razele ca pe niste unditze. Casele pareau din nou inalte, rasarind castigatoare din lupta pe care-o dadusera cu iarna cea rea. Ol se insenina involburat de optimismul transparent al acestei zile de neasteptat si intoarse capul dupa ariciul cel neobrazat, ba chiar ii si zambi scurt in semn ca-l iertase. Ariciul Sea, terminat de emotie i se arunca deampicoarele si cazura amandoi incolacindu-se prin zoaiele drumului. It doesn't matter, gandi Ol, sarind la loc in picioare. "Da' unde mergem, daca n-o fi cu banat?" puse ariciul punctul semnului principal de intrebare. Ol nu-i raspunse, dar il mangaie ca pe o iada, ca atunci cand vrei sa dai de-nteles cuiva ca sa aiba rabdare, c-o sa vada. Mersera ei un drum destul de lung, chiar si lat, si pasul lor ordonat se opri intro poarta cu incrustatii in lemn, care aduceau cu niste floricele, semn ca ori au ajuns la vreo domnita, ori au ajuns la spitalul de boli nervoase. Insa dilema se sufoca imediat ce ea, ingrata, aparu in pragul casei ca si cand si de data asta ii anticipa lui Ol fiecare miscare, orice intentie, chiar si impulsurile spontane si de neasteptat. Ol lua o pozitie oarecum derutanta si, dupa ce zambi, se incrunta si se uita pizmas ca un hot de gaini prins in fapt. Ea-l invita in casa si dupa el, deschise larg bratele ca poarta unui univers de iubire netarmuita iar ariciul Sea i se lipi de sani ca o guma de mestecat cu tzepi, pentru masochisti. "Zaiet, cum de-ai venit pana aici?". "Nu eu, el!" concise ariciul indreptandu-si privirea catre Ol, care astepta consumarea dragostei dintre cei doi.
-Ia zi, cu ce ocazie pe-aici? Chiar m-ai lasat masca, ce pot sa zic. Ia loc, fac o cafea, aduc si niste prajituri.
-Pai daca te duci sa faci cafea, nu-ti pot raspunde la intrebare.
- Lasa, ca era retorica, da-o dracului. Ai rabdare, e gata repede cafeaua. Dezbraca-te.
Ol era deja dezbracat. De cuvinte. Ca de obicei, ca de fiecare data, vrabiutele i se adunau pe limba haotic, ca saliva unui lup rupt de foame, si-n plus, ea, maestra, avea centura neagra la dat replici, iar el era si de data asta aproape sigur c-o sa iasa din mainile ei ca o varza murata.
-Hm, hm, cat zahar vrei la cafea?
-Lasa ca-mi pun eu.
-Nu-ti pui tu, iti pun eu, zi cat.
-Atunci nu vreau deloc. Sau o lingurita. Eleonora, ce sa mai cred eu despre tine? Mai pot avea incredere in ceva?
Eleonora ramase cu ibricul in mana nehotarata unde sa-i toarne cafeaua, in ceasca sau pe langa, dar se redresa brusc si puse gentil cafeaua pe masa, suflandu-i in ochi aburul coplesitor. Se duse apoi sa aduca prajiturile, Ol se uita la ariciul Sea ca si cand ar fi vrut sa stie cat e ceasul, ariciul insa studia frunzarind captivat Pendulul lui Focault, fara sa realizeze nimic din ce e in jur.
- Ei, acum, draga pelegrinule, zise ea intorcandu-se voioasa cu niste prajituri lesinate luate direct din cuptor, despre ce incredere este vorba?
-Las-o balta, mai pune-mi o lingurita de zahar, te rog.
-Ol! Incredere ca ce?
-Zahar, te rog.
Zaharul mult asteptat se simti rugat sa vina singur si facu acest efort, asternandu-se singur in cafea ca un om viu care decide sa-si probeze cosciugul.
-Pai cand vii la mine, cand pleci. Eu ce sa mai cred? Esti cu mine? Sau cu..?
-Da' ce treaba ai tu cu..?
-Vreau doar sa stiu daca esti si cu mine?
-Sunt cu..
-Si cu mine cum ramane?
-Si cu tine. Daca vrei sa fiu si cu tine.
Ariciul Sea-si ridica nasul infierbantat din carte si intreba:
-Si cu mine?
-Ol, trebuie sa intelegi. Totul intre noi s-a terminat demult. Acum ce pot face este sa te mai vad uneori, mi-esti foarte drag, uneori o sa vin pe la tine, daca vin, poate ca si mai raman peste noapte, oricum, asta vedem noi. Mai mult nu pot. Asta trebuie sa stii si sa crezi.
-Da.
Ol isi desprinse buzele de pe ceasca, ii multumi pentru prajitura care nu vroia in ruptul capului sa se duca in jos pe gat, ii ceru un pahar cu apa si incaleca pe-o sa, il impacheta pe ariciul Sea in foile cartii din care nu reusi sa-l desprinda si cu o mana isi lua la revedere, iar ea, cu o gura il saruta pana departe in gat, indesandu-si limba ca sa-i scoata si ultima urma de indoiala din el. Drumul spre casa asfintea cu graba si zgarcenia fiecarei zile de iarna in care lumina are program limitat. Insa in Ol, care acum mergea alene, sfidandu-si agitatia interioara, in Ol aparuse sentimentul de incredere. Acea incredere pe care ti-o da un om in momentul in care te-a convins ca esti prost.