Kala

Oasele se-mparteau pe morminte, aproape toti oamenii murisera si-afara ningea. Scarile erau inca impietrite si casa se ridica amenintator spre vazduh. Un vant rece si ironic zbura peste zapada afumata, zbierand in soapta:
-Cine e acolo...?
Copacii-i raspundeau rasucindu-se si rascolind cu radacinile lor pamantul desangerat proaspat:
-Acolo e cineva....
Cineva care-si sorbea-n degete o farama de fulg, cineva cu ochii mari, incovoiati si dezveliti, cu ochii roz-albastri si gri si-n care vina pentru prapastia timpului convietuia intr-un zadar fabulos. Vantul ii dadea tarcoale ca un caine cu 3 picioare, ii musca suvitele cu lasitatea unui dusman ascuns si o trezea invinetindu-i buzele:
-Kalaaa...
Iar ea se prefacea ca sadeste flori in zapada si chiar sadea flori in zapada si se gadea alunecand in propriul ei mers la nemurire si la Icsy Grec, care murise privind cerul care-i spunea sa vina sus. Kala nu se mai gandea apoi la nimeni si-apoi, brusc, se gandea din nou la Icsy Grec care murise asteptand-o pe ea si realiza ca daca nu astepti niciodata pe nimeni, nu mori niciodata. Ea a zis ca intr-o zi se va intoarce si s-a-ntors si-acum planteaza viata-n pamant ca mai apoi, sa plece din nou.
-Kalaaa.., spunea vantul si Kala arunca cu zapada in el. Cine n-o iubea pe Kala? Nimeni, desi lumea si tot restul ei aveau impresia ca fara ea, nu stiau ce sa faca. Oile nu stiau sa pasca, oamenii nu stiau sa-nvie si copiii sa se nasca. Iar Kala-si indoia mainile la spate si spunea:
-In ce mana e?
-Dreapta!
-Nu e.
-Stanga!
-Nu e.
-Dar unde e?
-Ce?
Elefantii plecau innecati in plans.Soarele se izbea de ei incercand sa arunce-n Kala cu firmituri de lumina, iar Kala privea in urma lor, falsificandu-si emotiile. "Cand nu stii ce cauti, nu ghici." gandi Kala, smucindu-se din univers.
Mergea Kala printre morminte ca sabia prin adormiti si simtea ca nerozia si nemernicia nu au limite. Simtea ca dorul nu e nesfarsit si ca oamenii n-au asteptat-o indeajuns. Nelinistea lor i-a facut sa se omoare intre ei, lasand in urma lor vantul, consecinta a miscarilor aducatoare de sfarsit, iar vantul isi taia venele suieratoare si delira. Se zdrobea in ochii albastri si roz si gri si ii striga pe nume:
-Kalaaaa...Kali-Kwa, Katta-Kalla, topeste-te. Arunca-ti buzele pe spatele meu, te voi aduce aici mai devreme, in timp, cand ei nu vor fi murit inca.
-Dar ei m-au intrebat, grai Kala, scapandu-si glasul printre dinti, lor le-am zis ca ma intorc. Lor le-am spus ca plec doar o clipa si nu mi-au dat ragaz. S-au aruncat in tamaduirea sabiilor si-au zambit la gandul ca eu raman singura. M-au parasit. I-am intrebat in ce mana si ei au crezut ca asta era intrebarea. Si-acum am ramas aici, cu o intrebare nepusa si un rapsuns nedat. Lor sa le plang acum sfarsitul? Cand am deja alta viata de sadit?
Pe Kala nimeni n-o va mai astepta o perioada, acum fericirea statea cuminte la picioarele ei si torcea ca o pisica de plus cu baterii. Icsy Grec murise gandindu-se la degetele de la picioarele Kalei, la momentul in care ea-l mangaiase cu ele pe urechea uitata-n iarba. Kala stia exact la ce s-a gandit Icsy Grec atunci cand a murit, si stranutand tendentios isi spuse ca el trebuia sa moara, dar cu alt gand in cap. Se sterse pe maini de pamant de limba aspra a zapezii si se pregati de plecare. Florile plantate mancau furnici iar Kala stia ca atunci cand se va intoarce ele vor fi deja crescute, deja mari, ele vor fi oameni, pentru care asteptarea nu va fi un lucru atat de zadarnic si distrugator. Pleca reinventand o poteca in zapada cea mereu noua si stralucitoare, ca argintul cuminte si lin. Casa ramase in urma ei cascandu-si ferestrele mari spre drum, iar vantul se prabusi-n spasme, explodand sacadat:
-Kalaaaa....