Capcaunelul Roz

Mario Bastardino nu este unul dintre acei capcauni tipici, grosolani si pantecosi, asa cum vedem in cartile pentru copii, cu doua capete si doua guri despre care se crede ca mananca oameni. Nu este genul de bruta carnivora cu haine soioase, patate de sange si grasime, care scoate ragete fioroase capabile sa sperie cea mai indepartata molusca. Nuuu, nici pe departe. Dimpotriva, Mario e genul de capcaun rasat, deosebit de elegant, cu capul poate putin cam mare, disproportionat de restul corpului fragil, dar intotdeauna asortat in imbracaminte. Toti cei din neamul bastardinilor sunt aristocrati, originari din peninsula Iberica, care au plecat acum patru veacuri din tinuturile natale si s-au imprastiat in cele patru zari.
In ziua cand implini 25 de ani, pe Mario incepuse sa-l macine un gand straniu. Stia care este menirea lui inca de cand se nascuse, stia la fel de bine ca se straduise din rasputeri sa-si indeplineasca misiunea atat timp cat a trait si va mai avea de trait. El locuia in mintea oamenilor. Treaba lui era sa vegheze asupra ei, era un fel de paznic al gandurilor omului in mintea caruia salasluia. Rolul principal al capcaunului roz era sa manance angoasele mintii bolnavicioase. Pentru ca Mario este un baiat extrem de sofisticat, consecinta a unui mediu social instarit si a unei educatii rafinate, el este un impatimit al lucrurilor frumoase mai mult decat isi poate imagina cineva. De multe ori se dovedeste de o frivolitate vinovata, parcurge kilometri intregi ca sa-si cumpere incaltaminte de calitate, isi schimba hainele de doua sau trei ori pe zi, devoreaza revistele de moda, are gusturi alese. Adora muzica buna, filmele de calitate, arta si frumosul intr-un cuvant. Toate aceste calitati, mostenite din neamul bastardinilor sau dobandite si educate pe parcurs, nu l-au facut decat sa-l ajute in a-si urma calea, de multe ori anevoioasa.
Mario trebuie sa stie exact cand sa scuture cu putere daca observa anomalii comportamentale in mintea celui pe care o vegheaza. Trebuie sa haleasca cu nesat gandurile negre si tenebrele, dar cel mai important este sa ajute, sa nu uite ca o minte nu trebuie sa-si piarda libertatea. Mario a avut abilitatea sa insufle omului in mintea caruia a trait ca importante nu sunt cifrele, pentru ca oamenilor mari le plac cifrele indiscutabil. Ei cand vorbesc despre un prieten nu vor intreba niciodata ce sunet are glasul lui sau daca face colectie de fluturi. Nu, acestia intreaba de regula cati ani are, cati frati are sau cate kilograme cantareste. Mario a reusit performanta, unica intr-un fel in randul familiei sale, de a-i face pe oameni sa spuna atunci cand vad o casa nu cate parale face ci ca este construita din caramizi trandafirii, cu muscate la ferestre si cu porumbei pe acoperis.
Dar marea temere a lui Mario abia incoltise. Ii e frica de propria minte, ii era teama ca pe masura ce trec zilele sa nu-si piarda libertatea de intelegere, ca nu va ramane el insusi in ceea ce crede si gandeste. Ii e frica de faptul ca el, paznicul, va uita ce are de pazit. ocheanul colorat al lucrurilor fara de care un om cu mintea stralucitoare nu ar putea trai.


scris de Pantera, o gasiti in blogroll:))