Noxi si Printesa

-Cum te cheama?
-Nu m-am hotarat inca.

Peisajul este rupt de un mal sau un zid, ca si cum lumea ar fi dispusa sa se divida, atmosfera oscileaza intre pace si razboi. Neexistand copaci, Noxi si Printesa par niste giganti, mainile printesei stau pe langa corp, atarnate de linia orizontului, ea pare ca a ajuns aici ca o cutie de Coca - Cola care sare din automat dupa ce-ai bagat banii, Noxi se uita la ea cu adanca neincredere si sovaiala.

-Ai venit aici pentru ca te-am chemat eu sau am venit eu aici, iar acesta este locul tau, de fapt? a intrebat el.

-In ce sens? intreba ea, si-atunci privirea ei se umplu de ghimpi, simtea ca are corpul de fum sau de papadie.
Ea nu avea raspunsuri, aceasta era, de fapt, cea mai groaznica lipsa a ei. Domnea peste un taram al irealului, cu fatalitatea gratioasa ca nimic din ceea ce face, nu se intampla nicaieri, avea calmul nedisimulat al unei lumi fara viata, la fel de plata ca imaginea unui tablou.

-Dar sa stii ca nu sunt doar vocea robotului care-ti spune ora exacta. De fapt, eu n-am stiut niciodata cat e ceasul. Eu, ca printesa, sunt cea care spune ceasului ce ora sa fie. Pentru mine, timpul nu e decat un muritor necontenit.

Ca-n orice lume fantastica, se facu si-n aceasta lume ,brusc, frig. Vantul bate mai tare decat in realitate, pentru ca aici nu sunt pereti de beton, Printesa e si ea de doua ori mai frumoasa decat ar trebui sa fie. Noxi o priveste ca pe o celula, printr-un soi de microscop, pentru ca se uita la ea cand cu un ochi, cand cu celalalt. Daca i-ar cere sa devina sotia lui, probabil ca printesa ar muri, orice cerinta concreta fata de o presoana alcatuita din aer colorat, este fatala pentru aceasta.

-Imi dau seama, si ma simt foarte vinovat, ca ceea ce-mi spui tu, indiferent de ce-mi spui, ia forma vocii mele de rezerva, tot eu imi raspund la replici.

-Mie mi-e totuna, spuse Printesa, mai ales ca ceea ce conteaza cu adevarat este ca, uitandu-te la mine, nu te vezi pe tine insuti. Eu sunt o printesa iar, tu, automat, vei fi unul dintre ceilalti. Poate ca si tu esti un print care domneste peste o alta lume, dar nu peste asta, ci peste lumea altcuiva, care viseaza la tine.


- Ce te binedispune mai mult si mai mult in viata ta de printesa? intreba Noxi.

-Shopingul.

Desigur ca n-au sa faca dragoste niciodata, gandi Noxi, pentru ca si el si ea erau indragostiti de ea. Printesa incepu din senin sa-i povesteasca lui Noxi ca-i plac culorile derivate din rosu si ii plac cuvintele care incep cu litera a, indeosebi cuvantul astrahan, desi nu vroia sa stie ce inseamna acest cuvant. Pentru ca ii placea ata de mult, a preferat sa creada ca astrahanul este un fel de panglica cu care se inconjoara cadourile cele mai speciale. Pe masura ce povestea si despre alte lucruri care-i faceau placere, acele lucruri prindeau o insemnatate straina de adevarata lor identitate si chiar luau contur si rasareau subit, la cativa pasi de ea, formand decorul pe care ea si-l dorea.
In pustietatea lumii ei, aparu un caine cu picioarele-n sandale pe spinarea caruia rulau imaginile unui film, o multime de rosii mici, dansatoare si un zugrav care avea o pensula cu care picta stele de fier.

-Daca ti-ai imagina si niste case mici, speciale, pentru jocul de popice, ar fi minunat, am putea sa ne si jucam.

-As prefera ca tu sa reaprinzi flacara olimpica, mai degraba, eu sa stau sa ma uit la tine cum, in fuga, incerci sa te-ajungi din urma.Atletii care alearga sunt cea mai buna metoda de a atrage atentia unei printese.Altfel, nu mi-e permis sa joc jocuri, este inadmisibil ca o printesa sa se afle in posibilitatea de a pierde.
Pe rochia printesei s-au urcat doi alpinisti de marimea unor licurici, ea, cu mainile ei colosale, ii prinse, le facu o vraja si-i transforma in doi baietei din piatra care faceau intruna pipi intr-o fantana arteziana. Nestiind ce-nseamna utilitatea unui lucru, pentru ca avea totul la dispozitia ei, prefera sa-si faca personaje cu preocupari nefiresti si fara nici o intrebuintare, chiar si parul ei intrunchipa un labirint infrunzit, prin care agrafele ratacite alunecau unele peste altele.

-Esti o printesa de neinteles.Ii spuse Noxi, mustind de invidie.

-Daca m-ar intelege cineva, as muri. Sunt foarte putine lucruri care ma pot tine in viata, de aceea, majoritatea printeselor mor atat de repede, incat nimeni nu stie ca au existat. Cea mai buna metoda de supravietuire pentru mine este sa creez ganduri contradictorii si sentimente de admiratie oarba. Viata mea isi gaseste cel mai bun tonus, cand sunt privita de la distanta, cand trec prin bataia privirilor ca un idol tras de cai.

-Treaba ta, zise Noxi. Si totusi, cu mine si vorbesti.

-Nu vorbesc cu tine. te amagesti singur. Cum ai putea tu sa m-auzi cand eu sunt atat de departe?

Printesa inchise ochii si mirarea ei se stinse inauntru undeva. Lumea ei era atat de fragila, incat parea nefericita. In timp ce-a spus ca i s-a facut somn, a facut cu mainile semnul care inseamna "te iubesc", dar Noxi, atent la cascatul ei asimetric, nu observa.
Si-atunci, in spatele ei, mai auzi departandu-se, vocea de plecare a calatorului din propriul sau vis:

- ne vedem maine, daca scap, mai devreme sau mai tarziu.