Eternare

Incerci sa te-nchei la sireturi, te-mpiedici, nu-ti iese funda, da-o naibii, ia-o-n brate, strange-o, stranguleaz-o, oricum e a ta, si chiar daca n-ar fi, tot ar fi, ca vrei tu, fa-i parul carlionti, mototoleste-i mainile, musc-o de nas cu dragoste, ea o sa-ti zambeasca durand-o un pic, o sa-ti spuna: "Vezi?" si tu, da, vezi, o iei si o pui jos, e mai mica acum.
Uneori, te-nfasoara ca o matase aburita si dup-aia fuge cu un pas inapoi, si-ti face adio cu mana, dar tu n-o crezi, pai, daca-ti face adio de fiecare data, e un fel de pa, dar parca nici pa nu e, ca se-ntoarce violent in bratele tale mereu deschise, intepenite-n aer in pozitia deschis, si rade de te doare capul. Si ea rade plecand si a doua zi tot rade, cat a mai ramas, cand te vede iar din bratele tale, si te prinde-n clesti si te trage spre ea, in ea, ca sa fi ea, cand tu crezi ca ea e tu, de fapt, ea esti tu atunci si fara tine n-ai exista.

Deci ea-tinele, dac-ar agrava adioul si l-ar pune pe asfalt, te-ai duce probabil sa te-mpusti ca un gentelman sau sa-ti bagi o sabie de dalailama, ca acum abia te-ai descoperit, cand ea ti-a aratat ca poti fi continuat cu fiinta ei, si dac-ar pleca ti s-ar rupe coada, ti s-ar inapoia continuarea si sa te-ntorci de unde ai ramas cand ea nu era a ta, nu mai stii si parca nici nu vrei sa mai stii.

Si maine o vezi, ea e mereu maine, iti promite desantat lucruri imposibile si tu le crezi, dandu-le necredintei pe cele mai posibile lucruri, si te-nvarte de-ti vine sa vomiti, dar nu vomiti, ca o iubesti, si ea te lasa sa-i vorbesti si te roaga sa nu-i spui ca o iubesti, ca ea, totusi, intr-o zi, sotia altuia, dac-o fi vreodata, iar tu n-ai putea vreodata fi altul, tu-tu, tu-ea, ea-altul si dup-aia...

dar o s-o urasti bine inainte ca ea sa fuga cu ce ti-a luat fara sa vrei, o s-o ucizi fictiv, si-o sa-ti lipesti bratele cu superglue pe piept, incrucisate, sa nu se mai desfaca niciodata pentru partea din tine pe care ea ti-a descoperit-o in ea insasi, chiar daca ea o sa planga si-o sa rupa adioul in fata ta, demonstrativ, si-o sa-ti sarute genele inchise, si-o sa-ti spuna ca nu exista definitiv, ea se-ntoarce mereu, de ce nu vrei s-o crezi.

Cum s-o crezi si de ce, daca ea plecase definitiv si s-a-ntors, si de ciuda o saruti, si pe masura ce-o saruti mai tare, te enervezi mai tare si-o saruti si mai tare, ca daca e-a ta, e normal s-o saruti cum vrei tu si cand vrei tu, si ea, daca te saruta si ea, e si mai a ta, si cu un cutter iti tai supergluul, ca s-o iei de nebun in brate, s-o-nchizi in tine, poate reusesti sa nu-ti mai scape, chiar daca de prins, ea te-a prins, de fapt.

Tu o tii inconjurandu-i umerii, dar ea-ti infasoara inima cu pieptul ei, si cu inima ei iti saruta inima ta, si ele, inimile, rosii cum sunt, se fac cam bulion, si, desi inc-o urasti, n-o mai urasti decat iubind-o. Iar ea te iubeste fugind de tine mereu, cu acelasi pas inapoi si, ca un cerc iti pare viata ta, iar ea, o mie de tangente care-ti tin de cald, da' ce, parca ti-ar fi frig, si tremuri cu ea de gat, cu ea pe gat, buzele ei reci si tremuri in rafale. Iar ea cu mainile prin parul tau dintotdeauna, ea pleaca mereu si se-ntoarce mereu, nu a ta mereu, dar a ta pentru totdeauna, nu ca o umbra, ci ca o stralucire aparte, atunci cand soarele te bate mainustiucum, ea-mainustiicum, te-nvaluie-ntr-o nedefinire definitiva, plecand-venind, aerisindu-ti sufletul tras de curent si facandu-te sa respiri mereu adanc, ca sa-i poti tine pasul, si pe cel care se trage-n urma, si pe ala cu care te calca pe bocanci ca sa se-nalte pe gura ta intredeschisa si sa ti-o judece marunt. Inchis intr-o poveste de dragoste, o tragi de mana si-o pui sa jure ca din trei, unul o sa fie al tau si, mai ales, sa nu spuna nimanui ceea ce numai tie ti-a zis. Si-o ierti.