Tren de Craciun

"Am decis, stiu ca e o nebunie, sunt in gara, vantul imi urla in tample si n-am bani de bilet." gandi Shao, si se aseza strain pe lespezile reci care lunecau inspre sina de tren lustruita de ger. In gara traia frigul absolut imbratinsand-se cu punctele de plecare, nascand destinatii, sprijinindu-se de balustrade, muscand din cainii treji si vocea care anunta sosirea scrijelea in aer, aducandu-i aminte de mecanismul abisal al mamei lui, al pantecelui ei strafulgerat de vise. Mainile lui Shao se mangaiau una pe alta, si asprimea lor purta temerile ca pe trofee de vanatoare, era Craciunul si Craciunul il durea mai personal si mai apasat decat alte lucruri.
Nu-si luase nici un bagaj cu el, pentru ca bagajele nu fac decat sa-l lege, sa-l indoaie, sa-l faca sa se tarasca, unde pleca n-avea nevoie de bagaje, pentru ca nu vroia sa ajunga undeva, ci doar sa mearga cu trenul. Pe Shao, mama lui il astepta cu inima mica, chircita in causul palmelor, il astepta ca pe un decedat, atunci cand moartea nu inseamna decat o amagire, o iluzie, dar Shao nu vrea sa se duca la ea, nu vrea sa planga si sa se inmoaie, vrea sa se urce-n tren si sa piarda orice definitie si orice experienta de viata.
Un tren se strecura incet prin ceata smaltuita si o sparse cu un suierat de cucuvea nevie. Opri la picioarele lui si din vagon se rasturnara 3 trepte sclipicioase. "Este trenul singuratatii" isi spuse Shao, recunoscandu-si propria raceala in minte. Isi tinu respiratia si navali inauntru cu un icnet de animal scobit de suflet. Luminile aproape sculptate in bezna palpaiau intr-un zgomot surd de batranete, era un tren care cedase psihic, un tren gol si fara aer, un tren care mergea dormind la infinit pe sinele soioase, in care Shao incerca sa-si gaseasca un loc doar al lui. Se strecura ca un hibrid in gura unui compartiment infometat si se aseza pe locul cel mai bun, bucurandu-se repede si sincer de noaptea din geam, care isi lipise intunericul peste tot ca pe o folie neagra, etansa.
Trenul porni si calmul sacadat al rotilor incepu sa intre in capul prea plin si greu al lui Shao. El scoase din buzunar hartia mototolita si sterse cu ea geamul, apoi se uita la ea ca la un lucru nearuncat la timp, pe care, acum, e prea tarziu sa-l mai arunce. Era o scrisoare pentru Mos Craciun, in care ii spunea ca anul asta nu-i mai cere nimic pentru el, isi dorea doar ca Mos Craciun sa se insoare si sa nu mai escaladeze hornurile bantuind oamenii cu cerinte nesfarsite. Shao se simtea bine, era in sfarsit atat de dezarmat, incat si-a dat seama ca daca nu-ti doresti nimic, oricum primesti ceva, si incet incet incepu sa-si devina prieten si o buna companie pentru un drum lung de o noapte.
Un loc atat de strain capata foarte repede o natura personala, se crease in compartiment o intimitate aproape milimetric de exacta si dreapta, insa brusc, caldura care se adunase iesi tipand prin usa care se deschise larg.
-Biletul, va rog!
Controlorul avea ochii atat de mici incat parea o cartita proasta si oarba, mana intinsa incerca sa-si faca datoria impotriva vointei ei si Shao, dupa un minut de analiza, se uita zambind la omul din fata lui si-i spuse:
-Maaaai, tu esti un gandac!
-Poftim?
-Fii gandac!
Controlorul disparu si-n locul lui aparu un gandac maro lustruit ca un pantof de circ.
-Biletul, va rog! ii spuse gandacul lui Shao, dar cu o voce de 20 de ori mai mica.
-Gandacule, asculta, ce poti face tu daca eu n-am bilet? Ca n-am bilet.
-Te dau jos la prima statie.
-Cum?
Gandacul se gandi o clipa si spuse:
-Chiar n-ai bilet? De ce n-ai bilet?
-Pentru ca biletele se dau cand mergi undeva, eu nu merg nicaieri, anume. Eu doar merg. Iar tu mergi cu mine, daca vrei, poti sa stai aici, uite colea, in fata mea, pe scaunul de vis-a-vis.
-Si ce sa facem? Sa stam asa..?
-Dar nu e nimic de facut, oamenii cand n-au nimic de facut, tot fac ceva, asta e greseala. Mai bine stai aici cu mine si ne uitam unul la altul pana adormim.
-Stau.
Shao isi sprijini fata in mana stanga, se incolaci in scaun si gandacul se urca pe el, si poposi pe genunchi apoi atipi.
Noaptea se risipea intr-un pseudo-rasarit de zi, scoasa parca dintr-un cazan cu aburi zdrentarosi, iar Shao se gandi la Mos Craciun, si se simti vinovat pentru toata copilaria lui egoista si zgomotoasa, isi dadu seama ca emotiile lui au disparut si-n locul lor tocmai se muta o maimutza proaspata si infometata de viata. Atunci isi plezni mana peste genunchi facand din gandac o imagine 2D si-si zbura vorbele afara din gura:
-Asta-i ma!
Cobora din tren si se uita la gara de unde plecase ca la albia unui rau peste care timpul pare a nu schimba niciodata nimic. Zambi asfintindu-si picioarele-n asfalt si trase de manerul constiintei sunand semnalul de alarma:
-La bulivar, birjar!