Testamentul mainilor

Era aproape seara si aerul raspandea un iz de diamant. Usa masinii de spalat plangea in sanul ariciului Sea, pregatit pentru decolare, si Ol, dandu-l inauntru sa incapa si el, o-nchise si stinse lumina. Procesul dura un ceas, centrifugarea le dadu un sentiment pe jumatate corupt. Putea fi un hobby, daca nu l-ar fi luat in serios.
Dupa cafeaua de seara, Ol prinse ariciului picioarele si-ncepu eterna poveste despre o Ileana, care pana la urma...si-aici era baiul, pana la urma nu stia cum s-a terminat. Uneori facea o nunta de trei zile, alteori se sinucidea lasand in urma ei un barbat usurat. Norii de pe tavan, stersi la gura, incepeau sa discute aprins, camera punea intrebari anxioase, iar Ol cu ariciul Sea incercuiau variantele de raspuns si se bucurau. A minti cu seninatate e un act inteligent, sclipirile imaginatiei trebuie sa para firesti, si imposibil de intors pe-o parte, oricare ar fi aia, trebuie ca minciuna sa fie o sfera atat de lustruita, incat sa fie practic incapabil oricine de-a o apuca cu mana. Ol nu stia asta, ariciul Sea doar. Ultima oara cand i-a bagat mana sub fusta, ea nu l-a mai palmuit, a dat doar capul pe spate, oftand ingrozitor.
"Mainile astea ale mele...", ariciul Sea-l privea stand cu mainile suflecate de lumina centrala. "Cum taie ele gatii gainilor si dup-aia innopteaza in baza ochilor inlacrimati, ochi care, de fapt, le plang de mila, lor, mainilor, care fac, dar nu par a fi facute, nu par deloc savarsitoare, uneori nici macar doua nu par, sunt una si-aceeasi, dar fata-spate, calarindu-se la nesfarsit pe grumazul fostei zane de cabaret. Mainile care-si ignora blestemele cuvenite, maini din scoarta de copac, tunse de vreme, de aspru, de vini convulsive, mai mult decat consecutive, si ma fac sa-mi plec fata spre pamantul ereditar, dar jur ca voi deveni independent, ma voi spala de ele, le voi injosi, atarnandu-le-n cui, la stanga si dreapta Tatalui."
De sub pat, ariciul se tinea strans sa nu-l buseasca rasul. "Si viata mea, dupa ele, eu merg in urma lor, eu, Ol, golit de zece degete indemanate, care-mi scot ficatii, plamanii, creierii, inimile, fac lego cu ele, le-mpaiaza pe dinauntrul meu, ca sa ma ridic nervos de pe orice, ca sa le-mping in fata, sa le dau branci peste sufletul meu sobru, ca mainile sa stranga tot, tare, fara scapari de tensiune, si eu, cu gura plina de bojoci, sa tac, sa tac, sa."
Norii erau deja risipiti, pe tavan, o singura stea cu carnet rosu, fila. Ol incepu a continua, mainile in expectativa pe trunchiurile genunchilor se-ndesau ca intr-o piua, lacrimile tasnite dusuiau acleasi proaste maini, inflorindu-le vulgar, dulcile lacrimi ale constiintei, singura capabila sa le puna-n practica, cu nerusinarea inevitabila a unui om preocupat exclusiv de el insusi, care si-a mai acordat un ragaz, o morala, o cearta, o moarte, repartizand responsabilitatile, reorganizand pedepsele pe diferite sectoare de gravitate a faptelor, si-n cazul lui Ol, mainile erau cele mai sfruntate minciuni de care fusese acuzat si de care ajunsese sa se acuze.
"Dac-as putea sa schimb ceva, tot cu mainile ar trebui s-o fac, si e firesc, ele au facut ceva ce trebuie sa desfaca, pentru ca eu sa redevin omul pe care am nevoia sa-l traiesc, altfel nu-mi ramane decat calea pustiitatii si gandul nisipului etern in care ar fi prea devreme sa ma intorc, poate si numai din cauza ca mai am cateva capre negre de mancat si poate am sa-ncerc direct sa musc din ele, fara sa-mi mai patez cele doua membre pe care le judec acum. As, visez...Imi visez viata, sacrificand o seara care ar fi putut sa fie asa cum visez eu acum, sa opresc, oare, aici, e suficient un sfert de ora, atat? Cand stateam in genunchi mult mai mult, cand eram desigur, mult mai curat...Mama, ce dor mi-e de tine..."
Adormit stramb, sui, inestetic, nu-ti venea sa-l compatimesti, Ol cel gol, scos din mintile tuturor, doar ariciul Sea, vazandu-l inert, izbucni intr-un scuipat brutal, si, tavalindu-se pe jos, se tinea de burta, rugandu-se sa nu moara de ras. Razand, incepu si el sa cada in vis, dandu-si ultima suflare constientizata a zilei intr-un murmur ranjit: "Si mi mi-e dor de tine, mama..."