Home is where your heart is

Prin anii tineretii, ai acelei tinereti in care batranetea era doar un mit indepartat, am hotarat, aflata in imposibilitatea de a mai plati darile la stat, sa-mi vand locul in care traiam. Ca orice tanar fara viitor si fara chef de a continua studiile de nici o culoare, m-am gandit sa-mi bag piciorul in Romania si s-o tai afara. Initial vizam o cariera stralucita de femeie-n casa pe la macaronarii din Peninsula, apoi mi-a suras ceva mai salbatic si anume oportunitatea de a deveni dansatoare intr-o bodega din Japonia, lucruri care pana la urma, slava domnului, nu s-au materializat. Totul s-a petrecut instant. A venit tanti, a vazut apartamentul, a marcat banu si a inceput cu termopanitul chiar inainte de a evacua eu locul. Faptu ca o sa stau in chirie mi s-a parut chiar foarte fun, si deloc greu, apoi m-am mutat. Initial la o prietena a mamei care mi-a cedat o camera pentru o perioada. De-atunci totul a luat-o in jos, treptat. In iarna aia pe care am petrecut-o acolo, am mancat doar semipreparate pentru ca-mi era rusine sa folosesc bucataria si m-am congelat sistematic in fiecare noapte in care prin calorifer nu trecea tipenie de caldura. Adormeam plangand de frig, promitandu-mi ca o sa gasesc un loc mai bun si ma minteam ca nu mi-e deloc dor de casa pe care-o dadusem pe mana unor straini. Solidarizam cu Knut Hamsun in romanul sau numit simplu "Foamea", si ascultam muzica la un fel de improvizatie de CD-player imprumutat si ma rugam sa pot adormi.
Peste catva timp, dupa atata frig si ceata, iar se arata soarele. Am gasit un anunt de inchiriere a unei camere undeva prin zona Garii, bineinteles ca la mama dracului, departe de centru, dar macar intr-un apartament incalzit. M-am mutat apoi in acel loc, devenind colega de locuinta cu doua papitoaice care urmau sa-mi foloseasca consecvent fardurile, nedandu-mi cheie la camera. In fine, camera intunecata, o minicanapea dezmembrata, verde, cum altfel, si-un soi de dulap care era pe moarte si cam atat. Totusi, o perioada, nu m-a deranjat nimic din atmosfera locului din moment ce evitam sa-mi petrec timpul acolo si ma faceam in fiecare seara clientul cel mai ultim de la Cinalco, un bar care inchidea la 8, dar care spre disperarea barmanului Ticu, care dadea pe datorie, se inchidea inevitabil la 12 noaptea, la insistentele mele duse pana la melodramatism, insistente pe care le exercitam si asupra colegilor de serviciu sa mai ramana cu mine. Colegi care dupa ce ca le devoram timpul liber, le mancam si banii, tinandu-i etern in postura de imprumutatori fideli. In apartamentul in care stateam m-am hotarat intr-o zi, vazand ca lucrurile-mi dispar intruna sa cer cheie de la camera, bad idea, cum se zice pe la mine prin Vrancea si astfel am dat exemplu si colegei din camera alaturata sa faca la fel, desi ea detinea si balconul pe care-mi uscam lucrurile pretioase achizitionate de la SH. Astfel, ramasa cam intr-un fel de imbracaminte si cu colega plecata definitiv la produs, am fost nevoita sa-mi caut alt loc mai frumos de a sta in. Am pus mana pe ziar, am sunat de la serviciu, m-am mutat a doua zi intr-o sufragerie cu masa pe mijloc si cu bibelouri din jumate-n juma de metru. Consideram ca am un noroc fantastic avand in vedere ca proprietara, gazda mea adicatelea, statea in aceeasi camera cu cele doua fetite ale ei si cu inca o pustoaica de pe la tara pe care o luase in gazda. Numai media basinilor date pe noapte de 4 persoane intr-o camera de 10 metri patrati ma facea sa am un orgasm mental de bucurie ca stau singura. Insa pana sa ma bucur eu pana la capat, m-am trezit cu o colega de camera si chiar de pat, insa cosmarul a durat doar o noapte, caci a doua zi dupa eveniment, individa a disparut elegant insotita de 3 perechi de cercei de aur si doua inele, singura avere a gazdei mele.
In perioada exact urmatoare delictului infractional, respectiv pradatul lazii cu bijuterii m-am carat si eu de-acolo, si am sunat-o pe prima tipa la care locuisem rugand-o fierbinte sa ma remut la ea, insa ea si-a justificat refuzul cu realitatea ca gasise un handralau care un era de-acord sa-mi cedeze mie sigura camera in care-o putea babardi, ca-n cealalta camera dormea copilul ei dintr-o fosta casnicie, bla-bla, in fine, ea insa mi-a zis: ma, uite, nu pot sa te mai iau la mine, da te duci la o baba din blocul de visavis care e ok asa.." Ma mut deci la baba. Baba era ok, asa, aveam camera mea, puteam fuma pe balcon, de fiecare data cu mustrarea de rigoare ca nu e bine ce fac, aveam grija sa sting lumina sa nu consum prea mult si, mai ales, trebuia s-o sun mereu daca vroiam sa vin mai tarziu de 9 seara ca sa nu stea cu grija. Imi spunea Disdimona si de fiecare data cand ma prindea pe-acasa ma invita fortat sa ne uitam impreuna la cazuri macabre de violuri, omucideri, tot ce era mai romantic de pe programele teve. Atunci am realizat cat de binefacatoare erau putinele momente in care ne uitam la telenovele, bineinteles, de fiecare data cedand la rugamintile ei disperate de a-i tine companie. Ziua suceam mintile barbatilor in speranta unei nopti in alta parte, oricare-ar fi aia, si visam la un fat-frumos ca vrabia la malai. Dupa cateva zeci de feti nu atat de frumosi, am nimerit si la unul dintre cei autentici si a doua zi, ca si cum se subintelegea, l-am luat cu mine sa ma ajute la carat. M-am mutat in sfarsit undeva unde aveam sa ma simt acasa pentru o perioada mai lunga, unde pernele erau imbracate in pulovere, catelul gelos imi rodea pantofii iar batalia cu obiceiul de a scotoci prin lucruri a soacrei avea ca castigator, persoana mea. Ne-am luat pisica, timpul a trecut iar noi tot incercam sa mergem undeva, sa facem ceva, insa dupa un timp fiecare sau poate mai degraba eu, am renuntat la a merge intr-o directie care nu-si mai arata odata sensul si mi-am adunat brusc catrafusele si am luat-o la sanatoasa. Bineinteles ca am omis din calcul eschivarea prietenilor mei adevarati de a ma primi pe la ei cateva zile si facand aceasta eroare m-am masochizat o saptamana, locuind la tara, la mama, de unde plecam la 4 jumate dimineata ca sa ajung la serviciu si ma intorceam la 8 jumate seara. Totusi, in ciuda unei lupte atroce cu frigul de pe autobuze si cand zic autobuze ma refer la niste burdufuri dintr-alea in coma, ma alinam seara cu o ciorba la care nu mai sperasem demult, pe care mama aia resapata si cu idei fixiste pe care o tot judecam, mi-o punea cu iubire in farfurie si dup-aia se apuca sa-mi spele blugii cu care veneam de la serviciu pe care o menstruatie amestecata cu o raceala severa mi-i facuse numai buni de recuzita intr-un film horror.
Mi-am gasit in sfarsit gazda in oras, la o fata aparent simpatica, in profunzime insa foarte materialista si invidioasa. Insa in perioada care a urmat totul a fost o idee mai bland pentru ca din nou iubeam pentru totdeauna, ma simteam detasata si straina de mucegaiul de pe peretii camerei, traind o iubire perfecta si imposibila cu un barbat care nu-si iubea nevasta, cum altfel, si pentru care devenisem femeia ideala, sufletul lui pereche. Dup-aia, hotarandu-ma in sfarsit sa-mi urmez visul de a canta cu formatia mea, m-am orientat pentru a veni in bucuresti si-n tot acest timp sufletul meu pereche se refugia in sanul din ce in ce mai cald al familiei lui oficiale. Am vrut sa cred ca in Bucuresti, cainii umbla cu covrigi in coada si culmea, se pare ca in unele cazuri, ei chiar fac asta, pentru ca pentru mine, de cand am venit aici, inmultind numarul moldovenilor din capitala, cainii si-au incovoiat cozile raioase si si-au pus pe ele covrigi. De 3 ani, nu m-am mai simtit straina, n-am mai vrut sa nu ajung seara acasa, pentru ca aici am reusit sa-mi gasesc inima si automat, casa. Home is where your heart is. E mica, dar e-a noastra. Azi am semnat cel mai important contract al vietii mele. De azi, am propria mea casa. Imi multumesc nespus pentru asta. Am reusit.
Eu nu doresc nimanui sa treaca prin ce-am trecut eu, insa v-am spus aceasta poveste pentru a sublinia importanta faptului de a avea un lucru absolut necesar, o casa numai a ta, in care poti sa urli, sa zgarii parchetul sau sa te pishi pe pereti de bucurie ca-i a ta.