Home is where your heart is

Prin anii tineretii, ai acelei tinereti in care batranetea era doar un mit indepartat, am hotarat, aflata in imposibilitatea de a mai plati darile la stat, sa-mi vand locul in care traiam. Ca orice tanar fara viitor si fara chef de a continua studiile de nici o culoare, m-am gandit sa-mi bag piciorul in Romania si s-o tai afara. Initial vizam o cariera stralucita de femeie-n casa pe la macaronarii din Peninsula, apoi mi-a suras ceva mai salbatic si anume oportunitatea de a deveni dansatoare intr-o bodega din Japonia, lucruri care pana la urma, slava domnului, nu s-au materializat. Totul s-a petrecut instant. A venit tanti, a vazut apartamentul, a marcat banu si a inceput cu termopanitul chiar inainte de a evacua eu locul. Faptu ca o sa stau in chirie mi s-a parut chiar foarte fun, si deloc greu, apoi m-am mutat. Initial la o prietena a mamei care mi-a cedat o camera pentru o perioada. De-atunci totul a luat-o in jos, treptat. In iarna aia pe care am petrecut-o acolo, am mancat doar semipreparate pentru ca-mi era rusine sa folosesc bucataria si m-am congelat sistematic in fiecare noapte in care prin calorifer nu trecea tipenie de caldura. Adormeam plangand de frig, promitandu-mi ca o sa gasesc un loc mai bun si ma minteam ca nu mi-e deloc dor de casa pe care-o dadusem pe mana unor straini. Solidarizam cu Knut Hamsun in romanul sau numit simplu "Foamea", si ascultam muzica la un fel de improvizatie de CD-player imprumutat si ma rugam sa pot adormi.
Peste catva timp, dupa atata frig si ceata, iar se arata soarele. Am gasit un anunt de inchiriere a unei camere undeva prin zona Garii, bineinteles ca la mama dracului, departe de centru, dar macar intr-un apartament incalzit. M-am mutat apoi in acel loc, devenind colega de locuinta cu doua papitoaice care urmau sa-mi foloseasca consecvent fardurile, nedandu-mi cheie la camera. In fine, camera intunecata, o minicanapea dezmembrata, verde, cum altfel, si-un soi de dulap care era pe moarte si cam atat. Totusi, o perioada, nu m-a deranjat nimic din atmosfera locului din moment ce evitam sa-mi petrec timpul acolo si ma faceam in fiecare seara clientul cel mai ultim de la Cinalco, un bar care inchidea la 8, dar care spre disperarea barmanului Ticu, care dadea pe datorie, se inchidea inevitabil la 12 noaptea, la insistentele mele duse pana la melodramatism, insistente pe care le exercitam si asupra colegilor de serviciu sa mai ramana cu mine. Colegi care dupa ce ca le devoram timpul liber, le mancam si banii, tinandu-i etern in postura de imprumutatori fideli. In apartamentul in care stateam m-am hotarat intr-o zi, vazand ca lucrurile-mi dispar intruna sa cer cheie de la camera, bad idea, cum se zice pe la mine prin Vrancea si astfel am dat exemplu si colegei din camera alaturata sa faca la fel, desi ea detinea si balconul pe care-mi uscam lucrurile pretioase achizitionate de la SH. Astfel, ramasa cam intr-un fel de imbracaminte si cu colega plecata definitiv la produs, am fost nevoita sa-mi caut alt loc mai frumos de a sta in. Am pus mana pe ziar, am sunat de la serviciu, m-am mutat a doua zi intr-o sufragerie cu masa pe mijloc si cu bibelouri din jumate-n juma de metru. Consideram ca am un noroc fantastic avand in vedere ca proprietara, gazda mea adicatelea, statea in aceeasi camera cu cele doua fetite ale ei si cu inca o pustoaica de pe la tara pe care o luase in gazda. Numai media basinilor date pe noapte de 4 persoane intr-o camera de 10 metri patrati ma facea sa am un orgasm mental de bucurie ca stau singura. Insa pana sa ma bucur eu pana la capat, m-am trezit cu o colega de camera si chiar de pat, insa cosmarul a durat doar o noapte, caci a doua zi dupa eveniment, individa a disparut elegant insotita de 3 perechi de cercei de aur si doua inele, singura avere a gazdei mele.
In perioada exact urmatoare delictului infractional, respectiv pradatul lazii cu bijuterii m-am carat si eu de-acolo, si am sunat-o pe prima tipa la care locuisem rugand-o fierbinte sa ma remut la ea, insa ea si-a justificat refuzul cu realitatea ca gasise un handralau care un era de-acord sa-mi cedeze mie sigura camera in care-o putea babardi, ca-n cealalta camera dormea copilul ei dintr-o fosta casnicie, bla-bla, in fine, ea insa mi-a zis: ma, uite, nu pot sa te mai iau la mine, da te duci la o baba din blocul de visavis care e ok asa.." Ma mut deci la baba. Baba era ok, asa, aveam camera mea, puteam fuma pe balcon, de fiecare data cu mustrarea de rigoare ca nu e bine ce fac, aveam grija sa sting lumina sa nu consum prea mult si, mai ales, trebuia s-o sun mereu daca vroiam sa vin mai tarziu de 9 seara ca sa nu stea cu grija. Imi spunea Disdimona si de fiecare data cand ma prindea pe-acasa ma invita fortat sa ne uitam impreuna la cazuri macabre de violuri, omucideri, tot ce era mai romantic de pe programele teve. Atunci am realizat cat de binefacatoare erau putinele momente in care ne uitam la telenovele, bineinteles, de fiecare data cedand la rugamintile ei disperate de a-i tine companie. Ziua suceam mintile barbatilor in speranta unei nopti in alta parte, oricare-ar fi aia, si visam la un fat-frumos ca vrabia la malai. Dupa cateva zeci de feti nu atat de frumosi, am nimerit si la unul dintre cei autentici si a doua zi, ca si cum se subintelegea, l-am luat cu mine sa ma ajute la carat. M-am mutat in sfarsit undeva unde aveam sa ma simt acasa pentru o perioada mai lunga, unde pernele erau imbracate in pulovere, catelul gelos imi rodea pantofii iar batalia cu obiceiul de a scotoci prin lucruri a soacrei avea ca castigator, persoana mea. Ne-am luat pisica, timpul a trecut iar noi tot incercam sa mergem undeva, sa facem ceva, insa dupa un timp fiecare sau poate mai degraba eu, am renuntat la a merge intr-o directie care nu-si mai arata odata sensul si mi-am adunat brusc catrafusele si am luat-o la sanatoasa. Bineinteles ca am omis din calcul eschivarea prietenilor mei adevarati de a ma primi pe la ei cateva zile si facand aceasta eroare m-am masochizat o saptamana, locuind la tara, la mama, de unde plecam la 4 jumate dimineata ca sa ajung la serviciu si ma intorceam la 8 jumate seara. Totusi, in ciuda unei lupte atroce cu frigul de pe autobuze si cand zic autobuze ma refer la niste burdufuri dintr-alea in coma, ma alinam seara cu o ciorba la care nu mai sperasem demult, pe care mama aia resapata si cu idei fixiste pe care o tot judecam, mi-o punea cu iubire in farfurie si dup-aia se apuca sa-mi spele blugii cu care veneam de la serviciu pe care o menstruatie amestecata cu o raceala severa mi-i facuse numai buni de recuzita intr-un film horror.
Mi-am gasit in sfarsit gazda in oras, la o fata aparent simpatica, in profunzime insa foarte materialista si invidioasa. Insa in perioada care a urmat totul a fost o idee mai bland pentru ca din nou iubeam pentru totdeauna, ma simteam detasata si straina de mucegaiul de pe peretii camerei, traind o iubire perfecta si imposibila cu un barbat care nu-si iubea nevasta, cum altfel, si pentru care devenisem femeia ideala, sufletul lui pereche. Dup-aia, hotarandu-ma in sfarsit sa-mi urmez visul de a canta cu formatia mea, m-am orientat pentru a veni in bucuresti si-n tot acest timp sufletul meu pereche se refugia in sanul din ce in ce mai cald al familiei lui oficiale. Am vrut sa cred ca in Bucuresti, cainii umbla cu covrigi in coada si culmea, se pare ca in unele cazuri, ei chiar fac asta, pentru ca pentru mine, de cand am venit aici, inmultind numarul moldovenilor din capitala, cainii si-au incovoiat cozile raioase si si-au pus pe ele covrigi. De 3 ani, nu m-am mai simtit straina, n-am mai vrut sa nu ajung seara acasa, pentru ca aici am reusit sa-mi gasesc inima si automat, casa. Home is where your heart is. E mica, dar e-a noastra. Azi am semnat cel mai important contract al vietii mele. De azi, am propria mea casa. Imi multumesc nespus pentru asta. Am reusit.
Eu nu doresc nimanui sa treaca prin ce-am trecut eu, insa v-am spus aceasta poveste pentru a sublinia importanta faptului de a avea un lucru absolut necesar, o casa numai a ta, in care poti sa urli, sa zgarii parchetul sau sa te pishi pe pereti de bucurie ca-i a ta.

Regasirea

Pe crestetul capului se aduna o senzatie mediana care sufla aburi pe ochi, pe gura, pe nas, pe urechi. Cuvintele nu vor sa iasa si se-aduna pe limba, imbrancindu-se ca fricosii inainte de a se parasuta, piticul din cap e "not at my desk", din gura sobei sar povesti calaritoare de Feti Frumosi viata fara de moarte priveste de dincolo de geam, crosetand destine incrucisate.
Ol isi mangaie crestetul capului fiindu-si el insusi, propriul sau copil orfan. "E vremea Catiushei, e vremea stotacoiului.." gandi si-si privi biblioteca pofticios, incercand sa gaseasca cartea cea mai plina de lacrimi chirilice, dar se izbi de-un gand in pielea goala care scanda : "Praga, Praga, vrem carnati!" Se gandi apoi ca limita absoluta e atunci cand faci razboi pe timpul iernii, isi imagina tunuri inghetate care faceau implozie si inamici care dadeau fuga sa-si incalzeasca mainile la flacarile oferite de trupurile tunarilor. Poarta scartai inrerupand bezna si ariciul Sea sari afara pe usa sa vada cine-a venit. In poarta, ea rasari proaspata ca dupa 300 de ani de criogenare si ariciul Sea ii sari in brate ca purcelusul cu piper al Ducesei susurandu-i in soapta: "Idi siudat, fetita!" Ea-i zambi intr-un fel si dupa ce termina felul il puse jos scurgandu-l de tepi: "Zaiet!"
Se-ndrepta spre usa cu ariciul in spate mirosindu-i urma. In casa, patul si soba ramasera cu gura cascata, dezordinea se scuza ca exista si-n rest, nici urma de vreo specie umana. Isi lepada cojocul si dup-aia puloverul galben cu muste roz, apoi puloverul negru cu rosii pe portativ, dup-aia puloverul bleu cu trandafiri semiautomati si, la urma, bluza alba pe care scria cu alb : Hate Ol, Fuck Ol! Incepu, evident, nici nu trebuia sa zic, da na, sa strige: Ol! Ol! Ol!
Linistea se simti prost si-i striga si ea inapoi : Da, da..Pana una alta se gandi ca o fi adormit in pod si urca pana acolo, apoi o batu gandul ca s-o fi spanzurat si se sperie, insa in pod erau doar soareci.
"Mm, inainte sa va speriati, ati vazut cumva un spanzurat pe-aici? " Soarecii, care de obicei nu prea stiu sa ia lucrurile in ordine, intai s-au speriat si-au fugit si-apoi i-au zis ca nu, dar a fost prea tarziu ca ea sa-i mai auda, caci deja coborase la loc in camera. Acolo, in varful dezordinii trona ariciul Sea care ii facu semnul de "bulangioaico" si-i spuse ramificandu-si tepii: "Pashol on nahui, pisi. Mai bine-ai face cale inversa, ca omu nu se misca din spatele casei, pana acuma, s-o fi si chisat pe el si tot face turturi, numa asa, in ciuda vizitei tale. "
"Deci acolo e! Ee.." isi trase ea fuga bluza alba pe ea, apoi puloverul bleu peste, apoi puloverul negru si-apoi puloverul galben si cojocul. Iesi ca dintr-un oftat afara si frigul se dadu la o parte inghetand totul in jur de spaima. Ajunse in spatele casei si la coltul celalalt se intrezari pentru o secunda o naluca apoi disparu, mari pasul si-apoi fugi de-a dreptul si dadu de alt colt, si=apoi alt colt, fiecare colt facand naluca strecurata, si-asa si-asa pana cand, dupa mai multe colturi si disparitii, Ol cazu impiedicandu-se de umbra lui colturoasa si ramase nemiscat si intins pe iarba de zapada din fata lui.
"Pai bine, mai, bine te-am gasit, intr-un sfarsit! Am venit sa vad ce mai faci."
Ol isi lungi ochii si nu-i spuse ce mai face, din moment ce ea nu venise sa auda, ci sa vada.
"Hai in casa, ca banuiesc ca ti-ai terminat plimbarea de seara" ii spuse ea.
Ol se resemna si culcandu-si coada de pe o parte in sensul de intre picioare, ii calca exact pe urme adancindu-i si mai tare amintirea.
Intrara in casa si Ol il dadu pe ariciul Sea elegant jos din pat, tinandu-i nasul strans intre degete, pana cand acesta lesina si cazu. Ea, proaspata si furioasa, lua figura lui Milla Jovovick in Resident Evil si-l stoarse pe Ol, doar uitandu-se la el, de orice repros si resentiment. Ii spuse dandu-si jos cojocul, ca fericirea e un limbric pe care realizezi ca-l ai abia dupa ce te trezesti ca-ti ranjeste din rahat, uitandu-se la mana ta care trage apa. Apoi isi dadu jos puloverul galben cu muste roz si-i spuse: "asa si intre noi, totul a fost sa fie atunci" si-apoi isi dezbraca puloverul negru cu rosii pe portativ si-i spuse lui Ol: "zambeste, am adus aminte de atunci", si-si scoase puloverul bleu cu trandafiri semiautomati si-i tipa nervoasa: "pai frate, tu si taicamiu, parca v-ati inteles sa mutiti cand vorbesc cu voi", apoi isi dadu bluza alba pe care scria cu alb Hate Ol, Fuck Ol! jos si scoase din ea un urlet umflat si sincer.
Dupa patru ore, ea se ridica si se uita la maieul din lana plisata de pe calorifer, apoi, trecand de geamandura ferestrei privi larg in golul alb al unui infinit efemer si-si ingana ca pentru ea, atunci cand ajungea beata acasa: "Sa moara Ciki daca nu-i misto sa stai dezbracat si sa te uiti cum ninge!"

Devenirea

-Totusi, nu-i bine sa te sinucizi, daca nu ai cunoscut tot tinele din lume. Zise Kala.
-Intr-atat de multe castele .. suntem intre castele .. incepem? zise Gray ce Doarme.
Manau apusul in uterul universului ambulant.Kala avea ceva pe fata, ceva si pe dos. Fata Kalei era un simplu aranjament ornamental si ambiental, ochii aproape stateau sa-i cada, se tineau agatati de pleoape si albastrul din ei se scurgea pana pe linia ascutita a pometilor. Barbatul de langa ea era un simplu domn ceresc, cu spada legata de brau ca un sarpe ce-i musca din asprimea genunchiului stang. Sanul Kalei- stang.
- Sunt nori. Ma speriasem.
- Adio. Adio, Kala. ñzise Gray ce Doarme.
- Ma mai duc sa aduc apa aia insangerata ? Trebuie sa incepem odata, trebuie sa incepem, caci, uite, cerul e negru si-n stelele ce se vad, becurile palpaie. Mi-e cam greata, pentru ca intunericul inca nu e vesnic, deci ceea ce facem noi, nu poate dura o vesnicie.
Semanau. Apa cadea in picatura unui sange deschis, care-si lepada roshul din mana lui Gray ce Doarme, sange de neinteles, mai frumos ca niciodata, care, in intrecerea lui spre mai jos trebuia sa intalneasca sangele feminin al Kalei, impreunandu-se, pacatuind. Cu el, devenind acelasi nume, acelasi frate identic, monozigot. Au ales partea de nord a insulei, pentru ca nimeni, aici, nu-i putea deranja. Castelele erau nedomnite demult, pe peretii lor, pajurele stau sa cada, caramizile tasnesc agresiv si-si parasesc una cate una linia verticala pe care un mester si el mort, le-o daduse furand un pic Bizantul.
- Astupa-te Kala ! Devenim frate si sora, nu mai ai rost, goala, in fata mea!
- Maine, de dimineata, iubitul meu, in seara asta te voi prinde la nimereala si-mi voi raspica picioarele pentru ca ultima ta dovada ca esti barbat sa ramana in adancul fiintei mele, ca intr-o lada de zestre. Nu ma pun in fiinta pe care o doresti, vreau doar sa fii cat de cat canibal in seara asta. Daca ma vei bea si manca, te voi urma in moartea comuna pe care-am ales-o. Astupa-mi frunzisul si nu vorbi despre asta. Fa-ma una cu tine, lasa-ma intinzandu-ma, jos.
Kala era galbena. Asa era ea tot timpul. Castelul cel mai aproape parca o privea, ea simtea privirea castelului pe crestetul capului, incet si moale, privire de castel bland. Nu se opreste sangele ! Gandi Kala, intr-un fel bucurandu-se. Stia cum sa ramana moarta exact atat timp cat era necesar. Kala are ochi si buze si urechi. Kala este cu ochi. Albastra-galbena Kala stie sa vorbeasca cu ingerii. Si mai mult decat atat, Kala stie sa faca ingerii sa vorbeasca cu ea. In iarba se nasc ccopii, Grey ce Doarme, mai mult mananca din Kala decat bea. Grey e plin de sange si acum, sangele lui a devenit ca o cruce, lemnos si greu, sangele Kalei, insa e la fel de viu.
- Tu vrei sa devii, Kala ?
- Pot deveni.
- Kala, cine e omul din fotografie ? Cine e fotografia ta, Kala ? Cine esti tu ?
- Eu sunt omul. Pot deveni, insa altceva. O vezi, Grey ce Doarme ? Ea a devenit. Acum, ea e si mama mea si mama ta. Suntem doi si doiul e singura cifra care nu doare. Doiul poate si el deveni, insa, mai mult decat trebuie. Ce-ar fi daca ne-am opri inainte de capat ?
- Kala, tie nu-ti vine sa crezi ca exista lucruri imposibile. Tu esti doar in improbabilitate permanenta. Existi ca sa fii. Iar cand devii, te opresti si te-ntorci. Nu mi se pare un lucru tocmai bunÖ
Grey ce Doarme nu era destul. El era numai atat cat alesese Kala sa fie. Kala este insa mai mult decat trebuie. Kala este cea care salasluieste si inainte si dupa doi. E drumul bifurcat si lent al personalitatii ancestrale, e universul insusi, atunci cand din ochii ei, stele se strang si scanteie surd. Pe Marte, Kala stie ca nu poate trai, dar Marte, zeul razboiului se uita la imaginea lui reflectata in ochii ei si nu poate vorbi. In ochii Kalei, toate sunt fara grai. Grey ce Doarme se masturbeaza cu ochii inchisi si Kala, cea care i-a cerut asta, isi tine o mana la gura si sughite. Noaptea se lasa jos de tot, aproape ca se mistuie in fiintele celor doi, moartea sta inca la distanta, focul aprins o tine departe, Kala plange. Nici ea nu stie de ce. Kala nu mai zice nimic de o buna bucata de timp. Maine ea va deveni. Maine va fi o zi pe care n-o poate dobora. E ziua. Zi.

La inceput

La inceput
La inceput orele erau erele.
La inceput buchetul de flori parea promisiunea unei eternitati frumos mirositoare.
La inceput, respiratiile se aliniau la start si cursa avea doar invingatori.
La inceput si omul avea o coada din care sa dea in stanga si-n dreapta.
La inceput zambetul se urca pana in crestetul sufletului , punea steagul si cobora de-acolo vanat
de bucurie.
La inceput smaltul lucrurilor era intact, iar tot ce era murdar se ducea odata cu prima ploaie.
La inceput mainile nu stiau sa injure si degetele nu stiau sa defineasca categorisind. Cratimele nu desparteau iremediabil cuvintele ci le legau strans intre ele ca in imbalsamarea unui sarut.
La inceput iubirea nu era canalizata spre scort si nu se gandea dinainte in raspunsuri la ce, cum si de ce iubim.
La inceput mobila nu impiedica oamenii sa mearga si cactusii nu mureau innecati in glastre, amiobele nu se parfumau cu Cillit Bang, dintii nu cadeau pur si simplu din gingii, iar visele nu maturau scara blocului.
La inceput inaltimea nu se sprijinea pe tocuri si barbatii nu carau pe umeri copii infidele ale globului pamantesc.
La inceput pasarile nu raguseau, caii nu erau folositi la imblanzirea oamenilor si zebrele nu vindeau bilete la carnaval.
La inceput nu panica diviza celulele si leopardul nu avea un gard vopsit pe dinafara.
Am inceput sa amestecam prea multe culori si totul a devenit cacaniu.
Am inceput sa ne scuzam, acuzand.
Am inceput sa cautam ziua de maine in ziarul de ieri, sa cautam paduchi in capul celorlalti, sa ne cumparam imparati de la solduri si sa ne relaxam delirant.
Am inceput sa uitam sa ne dam seama.
La inceput simbolurile nu stateau rastignite si pietrele nu purtau discutii filozofale.
La inceput era o saltea pe mijlocul camerei si-n pragul usii de la intrare statea un om inghetat care nu stia ca tot ce va face de-acum este sa adune lucruri care intr-o zi il vor opri sa mai plece undeva.

Noxi

"Cine-a inceput?" o replica celebra a copilariei, de parca cine incepe, conteaza, asa iti explici cum Terminator era ala bun. Incepi viata in curu gol, legat de cineva, si-apoi te desprinzi si ani de zile oamenii din jurul tau fac o sumedenie de presupuneri. Treci prin diverse cariere ipotetice, si-apoi ti se da o plasa cu merinde si esti impins in lume, cu adevarat. Porti pe umeri sperante si credinte care nu sunt ale tale si primul loc in care faci popas este o masa plina cu sticle din care bautura iti sopteste ca-ti va scoate din tine identitatea.
Toate astea colcaiau in mintea prea verde a lui Noxi care se uita in gaurelele din ciorapii prietenei lui, gasind acolo un soi de liniste temporara.
-Auzi? Tu nu te duci azi la firma? o intreba ca un sol de razboi pe Mexi, care-si savura obiceiul divin al scobitului in nas.
-Ma duc, dar pentru ca e prima zi pe anul asta, nimeni n-o sa vina devreme, asa ca am timp sa vad reluarea de la The Young and The Restless.
Ea nu pierdea cam nici un episod din serialul ala a carui singura concurentza era insasi durata unei vieti omenesti. Noxi se gandi ca din moment ce ei ii placeau atat de mult intrigile alea ieftine, n-ar fi rau sa-i propuna ei o despartire temporara. Aia cu titlul " am nevoie sa plec o perioada, sa fiu singur, sa ma gandesc un pic". Era o idee geniala, ar putea s-o ia de la capat si incet-incet ar fi prelungit termenul de despartire pana cand ea s-ar conforma si s-ar obisnui fara el si voila! ar fi din nou un om liber. Parca se si vede cu mainile in buzunare, fluierand pe o alee oarecare si facandu-si cu ochiul intr-o vitrina, dandu-i unui pustan de clasa a patra un foc si lasandu-i lui bricheta aia mov pe care i-a facut-o cadou Mexi sub amenintarea ca daca o pierde, ii va rupe capul.
Gandul de dulce libertate al lui Noxi se termina ca un Carpati plin cu aschii si enervandu-se cumplit ii suiera lui Mexi, rasufland bivoleste:
- Deci, de anul asta, nu vreau sa te mai vad ca mananci seminte-n pat si nici ca-ti mai da cafeaua in foc de fiecare data, si poate nici nu-mi mai speli tu mie chilotii cu lucruri rosii, ca sa se faca roz. Cand imi cumpar chiloti, nu-mi iau chiloti roz, ca nu scrie pe mine Paris Fucking Hilton.
Mexi lasa ochii in jos si-i replica, uitandu-se la teve in continuare.
-Mai, fiinta iubita. Am impresia ca tu vrei sa stai o perioada singur, sa te gandesti. Ia du-te tu la tine in camera, da drumul la trenuletul mecanic si cum merge el asa, gandeste-te ca n-ai nici un job, si ca, decat sa ti se usuce putza-n blugi ca n-ai bani de chiloti noi, mai bine de anul asta faci tu cafeaua, iar pe frigider ai niste adrese de memorat si gasit, acolo o sa platesti cheltuielile casei de-acum. A! Si spun-o pe mama ta si spune-i, in caz ca nu stie, ca la banca e un nenea rau care-ti cere ca cica sa platesti rata pentru imprumut.
-Haide, maa, deci eu n-am nimic de zi in casa asta?
- Ba da. Insa e o mare diferenta intre a-mi spune ceva intr-o zi cand ma uit la un film si a-mi spune ceva a doua zi, cand din cauza ca l-am ratat, il vad in reluare.
-Deci filmul e problema?
-Asculta Noxi! Dintre Tanar si Nelinistit si Imatur si Varza tu ce-ai alege sa vezi?
-Hai sa nu ne mai certam. Ai luat-o si tu.. si-acum ce vrei, s-o sun pe mama, parca n-ai stii care e situatia.
-Bine, atunci ca sa nu zici ca-s fata rea, fa doar cafeaua, da stii cum? fa cafeaua sa fie cum n-a fost niciodata, anul asta trebuie s-ajung director in firma aia, asa ca vreau o cafea care sa ma strige pe nume si sa-mi ascuta dintii de neagra ce e.
Noxi se resemna si puse ibricul pe foc. Era clar, nu putea scapa de ea, iar aburul i se urca in norii din cap si-i linisti emotiile si-n coltul gurii i se desena un zambet cald si amar. " In curu gol apari pe lume", gandi, "legat de cineva. Oare sa-i pun si zahar?"